Fuego este unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi din țară. Artistul are o carieră impresionantă, pe care și-a construit-o cu dăruire și sârguință de-a lungul anilor. Dar hai să vedem cine este și cum se comportă Paul Surugiu atunci când nu se află pe scenă sau la televizor.
Fuego, pe numele său real Paul Surugiu, este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite voci ale României. Artistul are o carieră de succes în spate, pe care a construit-o, prin multă muncă, de-a lungul anilor.
Recent, partenerul de scenă al Irinei Loghin a dezvăluit care este secretul carierei longevive de care se bucură, anul acesta împlinind 30 de ani de când cântă și își încântă fanii din întreaga lume.
Dacă toată lumea îl știe de pe scenă și de pe micile ecrane, mulți sunt curioși să afle și cum este artistul în spatele reflectoarelor. Ei bine, el spune că este un om ca oricare altul, ce merge la cumpărături, gătește, trăiește simplu și urăște să fie numit ”vedetă”.
De asemenea, artistul a povestit cum într-o zi, când se afla la cumpărături, a văzut o familie tristă și a vrut să le aducă un zâmbet. S-a apropiat de ei și ce a urmat a fost de-a dreptul emoționant.
”În momentul în care devii persoană publică îți asumi fiecare apariție, fiecare mișcare. Eu sunt un om cu zâmbetul pe buze. Mai știu un lucru, în momentul în care ies din casă, am zâmbetul la purtător. Nu am să uit niciodată! Am intrat într-un market, acum vreo doi ani.
Îmi cumpăr tot felul de chestii, eu sunt un om ca și dumneavoastră, îmi fac cumpărăturile la fel ca dumneavoastră, cumpăr aceeași pâine. Nu mă consider o vedetă și nu îmi place cuvântul acesta și îl urăsc. Am văzut un cuplu, cred că era o familie. Erau triști, cumpărau, se uitau la prețuri, nu știu exact ce gândeau.
Eu aveam senzația că este cam scump produsul pe care voiau să îl cumpere și nu își permiteau să dea atâția bani pe un astfel de produs. Am lăsat căruciorul m-am dus la ei și le-am spus: De ce sunteți triști? Haideti să facem o poză. I-am rupt din cotidian și au zâmbit. Ei nu vor uita niciodată acel moment.
Eu am mers la ei. Este foarte important să te comporți civilizat și ca un om normal în fața celorlalți, să nu ai fițe și aere de vedetă, chestia asta nu o suport, sau cu bodyguard, nu sunt genul acela.”, a dezvăluit artistul, pentru Spynews.
Citește și: Femeia pe care Fuego a iubit-o și care urma să-i dăruiască un copil. Povestea tristă din viața cântărețului
Fuego spune că a rămas același Paul Surugiu, copilul venit de la Turda, care este împăcat cu ideea că nu poate fi iubit de toată lumea.
”Eu nu m-am schimbat în acești treizeci de ani. Eu sunt copilul Paul Surugiu care a pornit de la Turda. Cu bune și cu rele. Și mai știu un lucru, că nu te poate iubi toată lumea. Sunt iubit doar de oamenii care iubesc muzica mea. Cel mai important este să fi fericit și mulțumit, tu cu tine.”, a mai spus cântărețul.
Citește și: Fuego, greu de recunoscut pe stradă. Cum a apărut Paul Surugiu în public, nu l-ai mai văzut aşa