Vladimir Putin a făcut un gest incredibil față de aliații săi. Liderul de la Kremlin a reușit să uimească pe toată lumea. Președintele rus i-a legat în felul acesta de el. Cadourile controversate primite au trezit o avalanșă de comentarii pe canalele de Telegram din Rusia. Unii dintre oameni nici nu au știut cum să reacționeze în fața darurilor făcute de oficial. Despre ce este vorba?
Președintele Vladimir Putin a șocat din nou o lume întreagă, dar de data aceasta cu cadourile oferite pentru aliații săi. Liderul de la Kremlin le-a dăruit oamenilor din Comunitatea Statelor Independente opt inele. Darul a fost adus în prim-plan în cadrul summit-ului informal de la Sankt Petersburg.
Avalanșa de comentarii controversate a venit după ce s-a aflat că el l-a păstrat pe cel cu numărul nouă din colecție. Mulți l-au comparat pe șeful statului cu personajul Sauron, din romanul „Stăpânul inelelor” de J. R. R. Tolkien. Bijuteriile par a fi făcute din aur galben și alb, iar fiecare are emblema statelor CSI cu mesajul: ,,La mulți ani 2023”.
Preşedinţii din Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan, precum şi premierul din Armenia au primit cu toții inelele, dar doar preşedintele bielorus Alexander Lukaşenko l-a pus pe deget la scurt timp după.
Cadourile făcute de liderul de la Kremlin au amintit tuturor de cele două inele ale puterii din seria ,,Stăpânul inelelor”, unde personajul malefic folosește astfel de obiecte pentru a corupe și controla ,,oamenii muritori”.
De asemenea, premierele nu s-au terminat aici, pentru că în cadrul summit-ului președintele rus a recunoscut că există o criză în sânul Comunității Statelor Independente.
,,Trebuie să recunoaştem, din păcate, că au apărut divergenţe şi între statele CSI. Cel mai important, însă, este că suntem dispuşi să cooperăm. Şi dacă apar probleme, ne vom strădui să le rezolvăm împreună, oferindu-ne asistenţă şi mediere”, a declarat Vladimir Putin în cadrul summitului.
Tot la același eveniment Lavrov a fost întrebat cât va mai dura invazia Rusiei în Ucraina.
,,Mingea este în terenul regimului de la Kiev şi al Washingtonului. Demilitarizarea și denazificarea teritoriilor controlate de regimul de la Kiev, eliminarea amenințărilor la adresa securității Rusiei, securizarea noilor noastre teritorii.
Acceptați-le pentru binele vostru! În caz contrar, problema va fi decisă de armata rusă”, a răspuns șeful diplomației ruse când a fost întrebat cât va mai dura războiul.