Gestul făcut de Victor Cornea faţă de Andreea Bălan în timpul unei meci de tenis. Imaginile care dovedesc ce fel de relaţie au cei doi

de: Manolică Anca
24 10. 2023

Victor Cornea și Andreea Bălan se află în Basel, Elveția, acolo unde sportivul în vârstă de 29 de ani participă în această săptămână la turneul de tenis Swiss ATP 500. Cântăreața îl susține necondiționat, astfel că ea îl însoțește la turnee, ori de câte ori timpul îi permite. Iată ce gest a făcut tenismenul față de iubita lui.

Gesturi tandre între Victor Cornea și Andreea Bălan pe terenul de tenis

Cei doi iubiți se află zilele acestea în Elveția. Acolo, jucătorul de tenis în vârstă de 29 de ani concurează la turneul Swiss ATP 500, iar partenera sa este cea mai mare susținătoare a lui. De altfel, ori de câte ori are ocazia, blondina îl însoțește peste tot în lume, pentru a îi fi alături la competiții.

Ei bine, în această săptămână, Victor Cornea și Andreea Bălan sunt la Basel acolo unde tenismenul joacă în proba de dublu, alături de partenerul său, Nikola Ćaćić. Cei doi au disputat luni, 23 octombrie, primul meci de pe tabloul principal, câștigând cu scorul de 6-3, 7-6(4) în fața adversarilor elvețieni.

Ce a făcut după meci

Imediat după încheierea partidei, tenismenul a ținut să savureze victoria alături de partenera lui. Astfel, după ultimul punct, el a mers în tribună pentru a își îmbrățișa și săruta partenera.

Momentul a fost surprins de către camerele care filmau partida, Andreea Bălan publicând și ea imaginile pe contul său de Instagram. Vizibil emoționată, dar extrem de fericită pentru reușita iubitului ei, ea l-a strâns puternic în brațe și l-a felicitat.

Andreea Bălan și Victor Cornea

Citește și: Ce s-a întâmplat cu Andreea Bălan în momentul în care a ajuns în casa părinţilor lui Victor Cornea. Detaliul care a dat-o complet peste cap: „Mi-am dat seama”

Cum s-au cunoscut cei doi

Recent, Victor Cornea și Andreea Bălan au dezvăluit felul în care s-au cunoscut și au decis să înceapă o frumoasă poveste de iubire.

”Ne-am întâlnit la momentul potrivit, când amândoi eram în punctul de a oferi și de a primi iubire. Fiecare a avut un parcurs cu diferite lecții care ne-au transformat ca azi să vedem și să apreciem altfel calitățile omului de lângă noi.

Știm cât de importante sunt familia și stabilitatea emoțională, și astfel ne-am atras unul în viața celuilalt”, a declarat Andreea Bălan.

„În acest univers al meu dominat de tenis, pot spune că mi-am găsit dragostea printr-o întâmplare pe care eu o numesc destin. Eu și Andreea ne-a întâlnit pe rețelele de socializare în timp ce mă aflam la debutul meu pe tabloul unui turneu de Grand Slam, Roland Garros.

La scurt timp, am invitat-o să mă însoțească la cel mai prestigios turneu de tenis din lume, Wimbledon”, a spus dezvăluit tenismenul, potrivit VIVA.

Citește și: Victor Cornea, iubitul Andreei Bălan, are un băiat de 10 ani. L-a ținut secret până acum