Apar informații de ultimă oră privind siguranța granițelor României, după întâlnirea dintre președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz, cu ocazia celei de-a 60-a aniversare a Tratatului franco-german de la Elysee. În cadrul întâlnirii, oficialii Franței și Germaniei au anunțat în cadrul unei declarații comune necesitatea întării prezenței militare în Estul Europei.
În cadrul unei declarații comune, Emmanuel Macron și Olaf Scholz au anunțat întărirea prezenței militare în partea de Est a Europei, țările vizate fiind România și Lituania. Cei doi au anunțat antrenarea militarilor Brigăzii franco-germane pe teritoriul țării noastre, dând asigurări totodată pentru îmbunătățira coordonării protecției infrastructurii critice.
În aceeași declarație, Franța și Germania au anunțat că scopul acestei misiuni este aceea de a întări rezistența capacității militare a partenerilor, în special în partea de est.
„Ne-am consolidat angajamentul și angajamentul pe Flancul Estic atât al Uniunii Europene, cât și al NATO. Pentru a sprijini aliații noștri estici, militarii vor planifica exerciții comune ale Brigăzii franco-germane în Lituania și România.
În acest context, subliniem angajamentul nostru de a crește rezistența partenerilor noștri estici, inclusiv prin Facilitatea europeană pentru pace și în cadrul Parteneriatului estic, și sprijinim Ucraina, Moldova și Georgia pe drumul lor european.
De asemenea, ne angajăm să îmbunătățim coordonarea protecției infrastructurii critice”, se arată în declarația comună.
Olaf Scholz și Macron au subliniat în continuare importanța acestor exerciții militare pentru securitatea Europei, dar și pentru legăturile din Uniunea Europeană și NATO. Atât Franța, cât și Germania consideră esențiale aceste forme de apărare armată. De asemenea, SUA a anunțat cu puțin timp în urmă extinderea perioadei de dislocare a devizei 101 Aeropurtate din România cu încă nouă luni.
„În acest context, cele două țări ale noastre trebuie să contribuie la consolidarea capacității Europei de a se apăra și de a-și promova interesele, inclusiv prin consolidarea culturii strategice europene.
Întărirea capacităților europene de apărare este crucială, de asemenea, pentru a consolida pilonul european în NATO și printr-o cooperare consolidată UE-NATO. Acesta este motivul pentru care Franța și Germania doresc să îmbunătățească colaborarea forțelor armate în Europa.Dorim să aducem mai aproape strategiile noastre naționale de securitate și apărare. Vom continua cooperarea pentru a consolida politica de securitate și apărare comună a UE. Vom contribui la consolidarea bazei tehnologice și industriale europene de apărare. Ne propunem, de asemenea, să promovăm consolidarea instrumentelor europene de achiziții de echipamente, în conformitate cu agenda de la Versailles.
Cele două țări ale noastre sunt pe deplin angajate în acordul trilateral franco-germano-spaniol privind controlul exporturilor de arme, care este un element cheie al cooperării noastre în domeniul armamentului”, au anunțat Macron și Olaf.