George Burcea, veste de ultim moment în scandalul drogurilor. Ce se întâmplă cu iubitul Vivianei Sposub

de: Ana Chivu
27 09. 2021

George Burcea vine cu noi detalii în scandalul drogurilor. Ce spune celebrul actor despre scenariul incredibil în care ar fi fost adus chiar de fosta soție? Iată mărturiile iubitului Vivianei Sposub!

Noi detalii din scandalul drogurilor în care este implicat George Burcea

Celebrul fost soț al Andreei Bălan este în prim-plan în două scandaluri – unul din dreptul divorțului de cântăreață, iar altul în dreptul drogurilor. Deși cei doi foști parteneri s-au despărțit de puțin peste un an de zile, șicanele între ei continuă voalat în mediul online. Bărbatul a susținut imediat după ce a fost prins de Poliție că cea care le-a dat pontul oamenilor legii a fost chiar mama celor două fetițe ale sale.

Avocatul actorului spera la clasarea dosarului de conducere sub influența drogurilor, timp în care judecătorii au dispus recent începerea procesului în care vedeta s-ar putea alege cu o condamnare cu suspendare sau cu o amendă penală pentru fapta comisă.

„Dacă pe durata cercetărilor se dovedește că persoana a deținut sau deține droguri pentru consum, atunci se poate antrena răspunderea penală. Însă, dacă rezultă că o persoană doar a consumat, fără a dovedi posesia, atunci nu suntem în ipoteza unei infracțiuni”, declara avocatul lui Burcea.

Ce susțin judecătorii?

Cel din urmă a susținut că dosarul drogurilor nu va ajunge niciodată în instanță. Iată că judecătorii au fost de altă părere:

„Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 7568/P/2020 din 26.04.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea privind pe inculpatul BURCEA GEORGE-VALENTIN, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev.

de art. 336 alin. (2) C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul BURCEA GEORGE-VALENTIN. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”

Hotărârea nu a fost contestată, procesul a început deja, iar chiar zilele trecute a fost stabilită data oficială pentru primul termen – 14 octombrie, arată wowbiz.ro.

Cum s-a petrecut totul?

Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov a explicat la momentul în care l-au prins pe actor că polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au oprit în trafic: „un bărbat, din Voluntari, care conducea un autoturism pe Bulevardul Eroilor din orașul Voluntari, județul Ilfov”.

„Bărbatul a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru consumul de substanțe psihoactive. Persoana în cauză a fost transportată la o unitate spitalicească din București în vederea prelevării de mostre biologice de sânge și urină”, a precizat IPJ Ilfov.

Conform legii, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de consucere a persoanei aflate sub influența unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.