George Burcea, reacția după sărutul cu Viviana Sposub: “Trebuie să ne reglăm”
Destăinuiri surprinzătoare din Fermă! George Burcea e mai decis decât niciodată să lupte pentru marele premiu. Ce spune cunoscutul actor după sărutul cu Viviana Sposub din fața tuturor și despre prima săptămână ca fermier?
Burcea, reacție după episodul intim alături de Viviana Sposub
Primul sărut al fermei a avut loc în urmă cu multe zile, dar este încă un eveniment extrem de discutat atât între colegii de platou, cât și în rândul celor de acasă. Scânteile au ieșit între protagoniștii momentului în cadrul ediției difuzate în seara dintre marți spre miercuri. Asistenta de televiziune i-a aruncat o replică neașteptată fostului partener al Andreei Bălan, moment în care acesta a rămas fără cuvinte.
Ulterior, după câteva secunde de tăcere, actorul a adus în scenă sărutul pe care l-a avut cu aceasta. Totul s-a petrecut după ce Mihaela Rădulescu a venit în vizită la locuința pe termen scurt a vedetelor pentru a-l întreba pe fermierul șef cum stau sarcinile pentru zilele ce urmează. Amintim că lui Burcea i-a revenit acest statut în urma duelului pierdut de Anisia Gafton, care a ajuns în tabăra bandiților după ce a eliminat-o pe Alina Pușcău.
“Eu sunt pentru. Eu am venit aici să lupt”, a spus actorul de 32 de ani.
“Tu ai văzut cam care e viața de fermier?”, a insistat prezentatoarea de la Pro TV.
“Nu am nicio emoție nici cu tine, nici cu colegii mei, pentru că sigur o să ne înțelegem foarte bine”, a mărturisit pe un ton hotărât fostul soț al Andreei Bălan.
“Cu mine mai ai”, a intervenit Viviana Sposub.
“Da, cu Viviana, în schimb… o să… Dar trebuie să ne… reglăm”, a apucat să reacționeze, George Burcea.
Anda Adam, amuzată teribil de stângăcia actorului
“Bun, cu cuvintele tale”, a afirmat Anda Adam care s-a amuzat de stângăcia artistului, mai cu seamă că astfel de gesturi nu-i scapă acestuia, care este unul dintre cei mai stăpâni pe el din Fermă, obișnuit cu viața la țară și cu condițiile precare.
Ulterior, alte mărturii șocante au ieșit din tolba fermierului șef. Mai exact, legate de încrederea lipsă pe are o are acum în mama copiilor săi și de strategiile acesteia pentru a-l face să piardă custodia totală.
„Nu am avut încredere în ea, sincer să spun!”
“Nu le văd ca pe niște flirturi, le văd ca pe o joacă, așa: ha-ha-ha-hi-hi-hi, cel puțin eu așa iau. V-am spus de la început: eu nu am venit la TV să mă combin. Fosta soție nu știe că sunt aici, i-am spus că plec la niște filmări în Bulgaria pentru o lună, o lună jumăte, cel puțin. Nu prea i-a convenit, pentru că avea și ea filmări. A rămas destul de șocată sau supărată, probabil. N-am putut să-i spun, pentru că, fiind la un alt trust, mă gândeam… Nu mă gândeam, nu am avut încredere în ea, sincer să spun! N-am avut încredere în ea și n-am vrut să spun acest lucru”
George Burcea (Sursa: fermaprotv.ro)