George Burcea, mesaj clar după ce l-a învins pe Cezar Ouatu la Ferma

George Burcea, mesaj clar după ce l-a învins pe Cezar Ouatu la Ferma

George Burcea este, fără îndoială, unul dintre cei mai îndrăgiţi concurenţi din noul sezon “Ferma”. Ce mesaj a transmis actorul după ce l-a învins pe Cezar Ouatu şi a câştigat titlul de “Fermier al săptămânii”?!

George Burcea, mesaj după ce l-a învins pe Cezar Ouatu

După ce Anisia Gafton a părăsit definitiv “Ferma”, aceasta l-a propus pe George Burcea pentru a prelua funcţia de fermier al săptămânii. Actorul a fost, astfel, nevoit să se dueleze cu Cezar Ouatu într-o probă de echilibru şi îndemânare. Mai exact, cei doi au cărat porumb pe o bară îngustă şi instabilă, iar la final au avut de umplut un cilindru cu boabe. Câştigătorul a fost George Burcea, care a dorit să transmită, pe Instagram, un mesaj celor din echipă.

“Aseară, la fermaprotv, am câştigat duelul de fermier şef cu fratele Cezar Ouatu, iar acest lucru s-a datorat şi bunicilor care m-au învăţat să fac toate treburile gospodăreşti. Vă iubesc”, a scris actorul.

Bineînţeles, admiratorii fostului soţ al Andreei Bălan l-au felicitat sincer pentru victoria obţinută.

“Felicitări! Am descoperit un alt om , un bărbat puternic , echilibrat , sincer . Ţine-o tot așa”. “Bravo, se vede că ești un om bun și harnic”. “Eşti un adevărat fermier”, sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de internauţi.

George Burcea, mesaj clar după ce l-a învins pe Cezar Ouatu la Ferma
George Burcea, mesaj clar după ce l-a învins pe Cezar Ouatu la Ferma

George Burcea, despre participarea la “Ferma”

Actorul a intrat în competiţia de pe PRO TV cu gândul de a câştiga, desigur. Pe lângă ambiţia care îl caracterizează, concurentul spune că experienţa trăită în copilărie la ţară o să îl ajute enorm. Acesta face parte din echipa “Sătenilor”.

„Viața mi-a demonstrat că noi, oamenii, ne putem adapta în orice situație și cu orice caracter, atât timp cât suntem disponibili să înțelegem “de ce-ul”. Îmi place foarte mult să tratez orice experiență care mi se dă ca pe un lucru pe care-l fac pentru prima și ultima oară, iar asta voi face în Ferma”, a declarat George Burcea.

Cei 16 concurenți de la Fermă:

Orășeni:

Anda Adam – cântăreață;
Paul Diaconescu – comediant de stand-up;
Cezar Ouatu – artist, acesta a prezentat România la Eurovision;
George Piștereanu – actor, Tibi din serialul Vlad;
Bogdan Stoica – luptător;
Elena Chiriac – sportivă și fost model;
Alina Pușcău – model;
Giulia Nahmany – fostă prezentatoare, actriță și acum instructor de yoga.

Săteni:

Viviana Sposub – asistentă tv la ”Vorbește Lumea”;
Andrei Stoica – luptător de K1;
Anisia Gafton – face stand-up și a participat la Românii au talent;
Gabriel Toader – lucrează în restaurante;
Anna Lesko – artistă;
Octavian Ciovică – consilier local PNL în Brașov;
George Burcea – actor, fostul soț al Andreei Bălan;
Ana Maria Ababei – interpretă de muzică populară.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI