Gaz lacrimogen într-o școală din Teleorman: cât de gravă e starea copiilor

de: Puiu Alexandru
20 11. 2019

Utilizarea de gaz lacrimogen într-un spațiu închis este interzisă prin lege, mai ales când este vorba de o școală. Din păcate, mai multe eleve din Teleorman au ajuns la spital.

Este relativ ușor să-ți cumperi gaz lacrimogen pentru auto-apărare, dar dacă nu ești precaut și ajunge în mâinile unor copii, riști să te alegi cu un dosar penal. În acest caz particular, este vorba despre un eveniment care s-a petrecut pe parcursul zilei de ieri la o școală din județul Teleorman.

Cineva a pulverizat o cantitate semnificativă de gaz lacrimogen într-o școală din Alexandra, iar două fete care se aflau în apropierea evenimentului au fost duse de urgență la spital. Pe marginea incidentului, polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru folosirea fără drept de substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, după ce au primit o sesizare în acest sens din partea reprezentanților Inspectoratului Școlar, conform Mediafax.

Potrivit IPJ Teleorman, polițiștii au fost sesizați de reprezentanții Inspectoratului Școlar că două eleve de la Liceul Tehnologic Nr. 1 din Alexandria au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce, în pauza de la prânz, pe holul unității de învățământ ar fi fost pulverizate substanțe iritant-lacrimogene. Polițiștii au ajuns la fața locului, dar nu au găsit urme ale gazului lacrimogen.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Teleorman, cazul face subiectul unei investigați, iar cercetările continuă până la depistarea făptașului. „Vorbim despre două eleve în vârstă de 15 ani, care au ajuns astăzi (marți- n.r.) la spital, prezentând simptomele unei intoxicări cu substanțe iritante. Nu se cunosc în acest moment împrejurările exacte, abia mâine vom vorbi din nou cu elevele”, a declarat Dana Pășu.

Oficialii școlii în care s-a petrecut incident au afirmat că vor fi analizate imaginile de pe camerele de supraveghere din incinta instituției. „Profesoara de biologie spune că s-ar fi dat cu spray lacrimogen la toaleta băieților, la etajul 1. Ora următoare au fost mutați copiii, dar două dintre fete au început să se plângă că le e rău. Am chemat salvarea, am sunat la poliție, fetele au ajuns la camera de gardă, au primit o perfuzie, acum sunt bine. Ele două au fost practic mai sensibile. Descărcăm acum imagini de pe camere, vrem să vedem cine a făcut asta, presupunem că ar fi vorba de un copil. Din păcate, nu avem camere să bată către toaletă. Cine a făcut asta, va primi o lecție serioasă”, a spus Iuliana Stancu, directoarea liceului.