02 aug. 2019 | 13:41

Gătitul nu e singurul hobby al lui Sorin Bontea de la Chefi la Cuțite. Secretul pe care l-a păstrat, până azi. Foto

Monden
Gătitul nu e singurul hobby al lui Sorin Bontea de la Chefi la Cuțite. Secretul pe care l-a păstrat, până azi. Foto

Atunci când nu se află la filmările emisiunii Chefi la cuțite, Sorin Bontea își dedică timpul liber celui mai mare hobby al său. Așa s-a întâmplat, recent, când Bontea a prins o pauză și și-a încărcat bateriile într-o binemeritată vacanță, unde s-a bucurat din plin și de pasiunea sa. Vezi foto!

Sorin Bontea, vacanță cu familia

Imediat după terminarea filmărilor Chefi la cuțite, Sorin Bontea, juratul celui mai iubit show culinar, a petrecut două săptămâni în Delta-Dunării.

Am petrecut câteva zile relaxante alături de familie în Deltă, care a devenit destinația mea preferată. Cu toate acestea, nu pot spune că am avut până acum o vacanță de vară în adevăratul sens al cuvântului. M-am înscris și într-un concurs de pescuit, organizat de Liga Română de Spinning- un adevărat cantonament de două săptămâni cu antrenamente, reguli și program special, mai ales în săptămâna premergătoare competiției”, a spus el.

Pescuitul este cel mai mare hobby al meu!”, spune chef Sorin Bontea, care, pentru prima dată a concurat alături de profesioniști la Campionatul Național de Spinning, în cadrul Cupei Rapture Delta Dunării, pescuit din barcă. Deși s-a aflat pentru prima oară în această ipostază, juratul emisiunii de la Antena 1 a reușit să ocupe în clasament, alături de echipa sa, locul 12 din 64. ”A fost foarte frumos, este prima dată când m-am înscris în această competiție, iar în toamnă va urma o altă etapă. Cu toate acestea, competiția în sine nu este deloc ușoară, dar antrenamentele oficiale și adaptarea la programul impus sunt foarte importante”, mărturisește acesta.

Gătește în vacanță?

A pescuit printre cei mai mari peșți în Delta Dunării, știuci, bibani, însă cu toate acestea chef Sorin a mărturisit că în vacanță prima sa pasiune, gastronomia, nu este o prioritate: ”În vacanță mă relaxez. Gătesc puțin…spre deloc, dacă împrejurările îmi permit asta. Nici când merg în vizită nu îmi place să împărtășesc secrete culinare. Le spun mereu că dacă vor rețete, și medicii dau! Dar compensate!”, glumește acesta.

În această toamnă, Chefi la cuțite revine la Antena 1 cu un nou sezon, ce va înteți competiția gustului atât între jurați, cât și între bucătarii aspiranți la cel de-al șaptelea titlu al show-ului culinar.

Parteneri
Ordinul dat de Putin ucrainenilor din teritoriile ocupate. Decizia dificilă pe care trebuie să o ia oamenii
Redactia.ro
Ciorbă de perișoare fără carne, mai gustoasă decât rețeta clasică. Este ideală pentru Postul Paștelui
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Wow, ce repede trec anii! Fiul cel mare al Nicoletei Luciu, Zsolt jr., a depășit-o în înălțime pe mama lui! Imagini recente cu Nicoleta Luciu și copiii ei! Fosta vedetă TV are de ce să fie mândră! FOTO
Unica.ro
Două OZN-uri, filmate în timpul unei furtuni. Imaginile ar fi autentice. Video
EVZ.ro
Noua amantă a lui Meko și iubita lui sunt la cuțite! Rebeca, mesaj dur pentru Ioana: ”Plânge doar când îmi aude numele”
Spynews
Tragedie în România. Adio, maestre! Am pierdut legenda muzicii. Nu te vom uita niciodată
Capital.ro
LUX total pentru Andra și Cătălin Măruță. Cum arată vila de 1 milion de euro în care locuiește cuplul, aproape de pădure. Piscină mare ca la ștrand, studio de muzică, ferestre imense, cu o priveliște de vis Detaliul care NU trece neobservat. Superb, absolut superb!
Avantaje
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale! Ultimul sondaj Sociopol aduce surprize mari! Cine ajunge președintele României
Mediaflux
Fiul cel mare al lui Florin Salam își sărbătorește ziua de naștere! Dani Stoian a împlinit 21 de ani
Spynews.ro
Ce să faci când îţi rămâne un os de peşte în gât. Soluții care te pot scoate din încurcătură
Realitatea.net
România-Bosnia, astăzi de la 21:45! Tricolorii îmbracă noul echipament. Cine sunt primii jucători care pornesc spre CM 2026!
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro