Gareth Bale, unul dintre cei mai titrați jucători din istoria fotbalului britanic, și-a anunțat retragerea. „Dragostea și sprijinul vostru m-au dus până la capăt”

de: Sorin Barbu
10 01. 2023

Gareth Bale a făcut un anunț care i-a șocat pe fanii din Marea Britanie. Internaționalul galez a anunțat că se retrage din fotbal, deși mai avea contract cu Los Angeles FC, formație alături de care a câștigat titlul anul trecut. Cifrele carierei lui sunt uluitoare. A câștigat de cinci ori Champions League și a fost primul jucător din istorie a cărui sumă de transfer a ajuns la 100 de milioane de euro.

Gareth Bale și-a anunțat retragerea din fotbal, după doar șase luni în MLS

Gareth Bale și-a anunțat retragerea imediată din fotbal. Decizia lui este una surpriză, ținând cont de faptul că mai avea șase luni de contract cu Los Angeles FC, dar trebuie să ținem cont și de problemele medicale foarte mari care i-au dat multe bătăi de cap în ultimii ani.

Bale are 33 de ani și în vară a plecat de la Real Madrid, după nouă ani la formația din capitala Spaniei. Ultima competiție importantă la care a participat a fost Campionatul Mondial de Fotbal 2022, dar reprezentativa din Țara Galilor nu s-a calificat dintr-o grupă din care au făcut parte Anglia, Iran și SUA.

Gareth Bale este cu siguranță cel mai important fotbalist din istoria fotbalului galez. A jucat 111 partide în naționala țării sale, a câștigat de cinci ori Champions League și a fost primul fotbalist din lume pe care s-au plătit 100 de milioane de euro, când Real Madrid l-a transferat de la Tottenham.

„După o analiză atentă, îmi anunț retragerea imediată din fotbal, atât la nivel de club, cât și internațional. Mă simt incredibil de norocos că mi-am îndeplinit visul de a juca sportul pe care îl iubesc. Mi-a oferit cu adevărat unele dintre cele mai frumoase momente din viața mea, care vor fi imposibil de reprodus, indiferent de ceea ce îmi rezervă următorul capitol.

De la prima mea atingere a mingii la Southampton, până la ultima la LAFC și tot ce a fost între timp, totul a format o carieră la club pentru care am o mândrie și o recunoștință imensă. Să joc pentru și să fiu căpitanul țării mele de 111 ori a fost cu adevărat un vis devenit realitate.

Să-mi arăt recunoștința față de toți cei care au jucat un rol de-a lungul acestei călătorii, pare imposibil. Mă simt îndatorat față de mulți oameni care m-au ajutat să-mi schimb viața și să-mi modelez cariera într-un mod la care nu aș fi putut visa vreodată când am început la 9 ani.

Pentru cluburile la care am jucat, Southampton, Tottenham, Real Madrid și, în cele din urmă, LAFC, toți antrenorii mei, personalul din spate, colegi de echipă, fani, agenți, prieteni extraordinari și familia mea, impactul pe care l-ați avut este incomensurabil.

Părinții mei și sora mea, fără dedicarea voastră în acele zile de început, fără o fundație atât de puternică, nu aș fi scris această declarație acum. Așa că vă mulțumesc pentru că m-ați pus pe această cale și pentru sprijinul vostru neclintit.

Soția mea și copiii mei, dragostea și sprijinul vostru m-au dus până la capăt. Ați fost lângă mine la toate suișurile și coborâșurile, menținându-mă cu picioarele pe pământ de-a lungul drumului. Mă inspirați să fiu mai bun și să vă fac să fiți mândri.

Așadar, trec cu nerăbdare la următoarea etapă a vieții mele. O perioadă de schimbare și tranziție, o oportunitate pentru o nouă aventură”, a scris fotbalistul în comunicatul oficial de „adio”.

De-a lungul carierei, Gareth Bale a jucat la Southampton (2006-2007), Tottenham (2007-2013), Real Madrid (2013-2022) și Los Angeles FC (2022).

Palmaresul lui Gareth Bale
-5 Champions League;
-3 La Liga;
-3 Supercupe ale Europei;
-3 Campionate Mondiale ale Cluburilor;
-Un trofeu de cel mai bun jucător din Premier League;
-6 trofee de cel mai bun jucător galez al anului;
-41 de goluri în 111 meciuri pentru Țara Galilor;
-185 de goluri în 553 de meciuri la echipele de club;
-3 turnee finale cu Țara Galilor: Euro 2016, Euro 2020 și CM 2022;
-a jucat o semifinală de Euro în 2016.