Gabriela Prisăcariu, primele declarații despre sarcină: „De ce vă băgați cu bocancii în viețile oamenilor?” Ce a supărat-o pe vedetă
Gabriela Prisăcariu aduce în fața fanilor săi primele delcarații despre sarcină. Cunsocutul model a fost supărat de unele întrebări sensibile pe care le-a primit imediat după marele anunț. Ce se întâmplă cu vedeta?
Gabriela Prisăcariu, deranjată de întrebările fanilor. Ce spune vedeta despre sarcină?
Vestea că Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu vor deveni părinți pentru prima oară a făcut vâlvă în lumea mondenă în doar câteva zeci de minute. Majoritatea fanilor matinalului așteptau de ani de zile să-l vadă în rolul de tătic.
Iată că modelul a fost femeia din viața sa care l-a dus destul de repede cu gândul la familie! Acesta a șocat pe toată lumea și când a cerut-o de soție, iar mai apoi cu anunțul că vor deveni părinți.
Cei doi aveau în minte să se căsătorească înainte de pasul cel mare de a aduce pe lume un copil, dar pandemia le-a stricat rânduirea, așa că i-a făcut să schimbe ordinea evenimentelor. Cu toate astea, ei par mai fericiți decât niciodată, aflându-se pentru prima oară în această postură deosebită.
Din păcate, iubita lui Oțil a fost bombardată cu întrebări cu mult mai delicate decât ar fi vrut, oamenii fiind extrem de interesați de tot ce se petrece cu celebrul cuplu. Viitorii părinți își doresc discreție, dar cu toate astea oferă pe cât posibil detalii semnificative pentru cei care îi urmăresc pe rețelele de socializare.
„De ce vă băgați cu bocancii în viețile oamenilor?”
”Suntem în 16 săptămâni, 4 luni, burtica crește ușor, ușor. Din păcate la capitolul sport nu vă pot arăta exerciții deoarece din motive medicale nu am voie să fac mișscare deloc. Trebuie să stau linișită, am pus 2 kilograme, îmi este foame încontinuu și mănânc foarte multă mâncare.
Aș mânca non-stop și numai mâncare consistentă, ciorbiță, tocăniță”, a spus Gabriela Prisăcariu pe contul său de socializare. Fanii cuplului sunt extrem de încântați de eveniment și de faptul că urmează să devină părinți. Desigur că foarte bucuroși pentru noile vești au fost colegii de la Neatza, care l-au întâmpinat cum se cuvine pe viitorul tătic.
”Mă bucur că am terminat cu mesajele acelea <<bă, voi când faceți un copil>> De ce vă băgați cu bocancii în viețile oamenilor, poate unele cupluri nici nu pot face copii, de ce trebuie să faceți astfel de mesaje, am tereminat cu mesajele astea, acum aștept să înceapă mesajele când vă căsătoriți și când faceți un nou copil”
Gabriela Prisăcariu (Sursa: instagram.com)