Gabriela Firea, reacție tranșantă. Ce spune despre lista pentru Consiliul General
Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a declarat azi, întrebată despre propunerile PSD pentru Consiliul General, printre care și fostul premier, Petre Roman, și fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, că și dacă ar fi propus ”bebeluși” pe listă, adversarii politici ar fi avut ceva de reproșat.
Ce reacție tranșantă a avut Gabriela Firea
„Să-i reproșezi dlui Roman vârsta și să spui că nu mai poate să ia decizii bune pentru București din cauza vârstei e ceva foarte urât”, a precizat Gabriela Firea.
Întrebată dacă faptul că Petre Roman este acuzat de crime împotriva umanității, în dosarul Mineriadei, nu este cumva o problemă, Gabriela Firea a menționat că nu este o hotărâre definitivă a instanței.
„Este condamnat, este în pușcărie? La celelalte partide câte persoane sunt? Deocamdată Justiția își face datoria și este bine să se întâmple așa. Nu avem în niciun caz o hotărâre definitivă și irevocabilă. Sunt persoane cărora nu li s-a îngrădit dreptul de a alege și de a fi ales”, a declarat primarul general Gabriela Firea.
S-a consultat și cu colegii din PSD
Gabriela Firea mai spune că s-a consultat cu și colegii de la PSD București în legătură cu propunerile făcute.
„Conducerea națională a fost informată în ziua depunerii, nu ca o lipsă de respect. Mulțumesc atât secretarului general și președintelui pentru că susțin lista mea (…) Dacă eu aș fi propus și bebeluși de la Maternitatea Giulești pe lista CGMB, adversarii mei ar fi spus că plâng prea tare noaptea, că nu vor să mănănce lapte de la sânul mamei și trebuie să li se dea cu biberonul, că nu țin bine suzeta, ca pampersul este prea ud”, a mai spus Gabriela Firea.
Gabriela Firea este candidat pentru un nou mandat de edil al Capitalei. Aceasta a prezentat luni candidații PSD pentru Consiliul General al Municipiului București (CGPMB), iar lista a fost deschisă de fostul premier al României din anii 1990-1991, Petre Roman. Printre aceștia se numără fostul președinte LPF, Dumitru Dragomir, fostul selecționer al echipei naționale de fotbal, Anghel Iordănescu, fosta canotoare Elisabeta Lipă, dar și fostul antrenor de fotbal Cornel Dinu.