Gabriela Firea candidează din nou la Primăria Capitalei: ”Uite că m-a convins”

de: Alexandra Chivu
23 07. 2019

Gabriela Firea a anunțat că va candida pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. ”Nu, sub nicio formă nu s-a pus problema în această manieră/Uite că m-a convins”, a spus Firea.

Gabriela Firea candidează din nou la Primăria Capitalei

Marți, la finalul CEx al PSD, unde a fost desemnată Viorica Dăncilă prezidențiabilul PSD, Gabriela Firea a făcut marele și așteptatul anunț. Oficialul a garantat că intenționează să candideze pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Firea a ținut să menționeze că nu s-a pus problema să își retragă candidatura la prezidențiale pentru a avea susținerea partidului la Primăria București.

la finalul CEx al PSD, unde a fost desemnată Viorica Dăncilă prezidențiabilul PSD, Gabriela Firea și-a anunțat candidatura pentru Primăria Capitalei

„Noi ne dorim să câștigăm alegerile, nu doar să câștigăm turul doi. Doar românii pot să spună dacă avem șanse. Cu siguranță voi candida la Primăria Generală a Capitalei. Nu, sub nicio formă nu s-a pus problema în această manieră – îmi retrag candidatura și te susținem la Primăria Capitalei. Uite că m-a convins”, a spus Firea.

Mai apoi, oficialul a spus că s-a convins singură „că dacă ați fi observat că după ce v-ați anunțat intenția de a candida și dacă au o altă opinie colegii”. În final, Gabriela Firea a declarat că nu crede că e o logică fireasccă să faci altceva și să mergi în contrasensul partidului.

Reamintim că Firea și-a retras candidatura pentru prezidențiale la ședința BPN al PSD. Dăncilă a fost votată, marți, de Comitetul Executiv al PSD, candidat al formațiunii politice la alegerile prezidențiale din toamnă. Premierul a primit două voturi împotrivă din partea lui Paul Stănescu, lider PSD Olt, și Dumitru Buzatu, președinte PSD Vaslui.

În data de 10 februarie 2016, Firea a fost desemnată de către Comitetul Executiv Național al PSD să coordoneze filiala București, în calitate de președinte interimar. Pe 18 martie 2016, jurnalista a fost desemnată să candideze pentru funcția de primar general al Municipiului București. La 5 iunie 2016 a câștigat alegerile.