Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat joi seară numărul total de persoane care se află în carantină și izolare. Potrivit acesteia, 550 de persoane sunt în carantină în Bucureşti/Ilfov, iar în izolare 3.700. Vestea bună este că a fost găsit un hotel care să găzduiască medicii şi asistentele de la Spitalul ”Victor Babeş, pentru a avea un adăpost în care să se odihnească între ture.
Cu puțin timp în urmă, Gabriela Firea prezenta situația de cumpână în care se prezintă spitalele din prima linie, mai exact spitalele „Victor Babeș” și „Matei Balș, acestea fiind principalele instituții în care se tratează pentru moment cazurile pozitive cu coronavirus.
„Victor Babeș, alături de Institutul Matei Balș, sunt chiar în prima linie și primesc pacienți îmbolnăviți deja și persoane suspecte. Deja unul dintre pavilioanele Spitalului Victor Babeș, cel nou, cu 60 de paturi s-a umplut, este complet în acest moment și trecem la deschiderea unui alt pavilion pentru a primi bolnavii de COVID-19”, a declarat Gabriela Firea la Digi 24.
Gabriela Firea a prezentat în cursul serii de joi şi numărul persoanelor aflate în carantină, dar și la izolare, afirmând că joi s-au făcut cele mai multe teste.
”Avem peste 550 de persoane în carantină în Bucureşti/Ilfov, iar în izolare 3.700. Prioritatea sunt testele pentru persoanele din zona roşie. Azi s-au făcut cele mai multe teste în spaţiile noastre de carantină, peste 100. Am dat sistare de lucrări la toate şantierele de sub jurisdicţia Capitalei. Preocuparea mea o reprezintă bucureştenii şi viaţa are prioritate. Cer şi constructorilor privaţi să se alinieze acestor măsuri, măcar temporar, sau măcar să restrângă aceste activităţi„, a spus edilul Capitalei.
Tot joi, ea a adus la cunoștință că a fost găsit un hotel pentru medicii și asistenții spitalului “Victor Babeș”: „Aceşti oameni, practic, nu au ajuns acasă. Au nevoie de un duş, de câteva ore de odihnă, sunt eroii noştri şi au nevoie să fie cât mai aproape de locul lor de muncă”.
În prezent, România are 277 de cazuri confirmate pozitiv cu coronavirus, cele mai multe identificându-se în Bucureşti.