EXCLUSIV Gabi Luncă a fost înmormântată azi. Ce s-a întâmplat fix când sicriul a fost coborât în groapă. O fi semn divin? VIDEO

de: Alexandru Catalan
06 04. 2021

Artista de muzică lăutărească, Gabi Luncă, a fost înmormântată azi în cimitirul Dămăroaia, într-o ceremonie specială care a inclus mai multe opriri pe traseul către cavoul din cimitirul bucureștean. Evenimentul trist a durat, conform surselor Impact.ro de la fața locului, o oră și jumătate. A fost condusă pe ultimul drum de familie și lăutari, cu toții îndurerați de trecerea în neființă a unei mari artiste a României.

Gabi Luncă a fost înmormântată azi

De altfel, o primă oprire a avut loc la sediul Televiziunii Publice, acolo unde a fost depus un portret al artistei, iar o altă oprire a fost în fața case sale. În plus, pe acest traseu, cortegiul funerar care a numărat în jur de 200 de persoane a fost însoțit de lăutari ce au interpretat melodii din repertoriul său. Rudele și fanii îndurerați au depus peste 75 de coroane la cimitir. Cea mai frumoasă dintre ele, din trandafiri albi ca laptele, a stat tot timpul pe sicriul regretatei Gabi Luncă.

Coșciugul artistei a fost sigilat cu mare grijă, conform noilor reguli din pandemie. Conform surselor Impact.ro, groparii au fost îmbrăcați corespunzător, din cap până în picioare, pentru a evita o potențială infectare cu virusul covid-19. Alături de Gabi Luncă, în aceeași groapă, au fost transferate de la Străulești rămășițele soțului ei, Ion Onoriu, mort în anul 1998. Tot în acest cimitir se află și rămășițele primei fete a lui Gabi Luncă, cea care a murit chiar în ziua botezului său, cu peste 25 de ani în urmă.

Fiul lui Gabi Luncă, absent de la priveghi și de la înmormântare

Însă din cauza precauțiilor sanitare în ce privește coronavirusul, nu s-a putut ține un priveghi clasic, dar ieri seară, la Romexpo, aproximativ 150 de persoane s-au recules în apropierea sicriului sigilat, în care a fost depus trupul artistei. Conform familiei, ultima dorință a celei trecute în neființă a fost respectată. Prin urmare, copiii i-au achiziționat artistei un cavou chiar așa cum își dorea.

La cimitir a fost așternut un covor roșu de 30 de metri, pe care au pășit cei care au cărat sicriul, dar și cei prezenți la tristul eveniment. În momentul în care sicriul lui Gabi Luncă a fost coborât în groapă, 50 de porumbei albi au fost eliberați către cer. Unul dintre ei a preferat, însă, să zboare lângă sicriul artistei, iar cei prezenți s-au bucurat, dar și minunat. Unii au interpretat gestul lui ca pe un semn divin.

La înmormântare au fost prezente doar fetele artistei, Estera, Sara și Rebecca, precum și ginerele Marcel. Din păcate, Emanuel, unicul băiat al lui Gabi Luncă a lipsit și de la priveghi, dar și de la înmormântare. Conform surselor Impact.ro, acesta ar avea covid-19 și a rămas acasă, în izolare.

”De acum, mama ne așteaptă pe noi… Am avut o mamă deosebită deși ea a rămas fără mamă de la 3 ani și jumatate. Toată viața ei și-a dorit să fie mamă și a fost una că nimeni alta. Ea, care știa să facă să plângă sau sa râdă o țară întreagă, era cu totul altfel acasă, era specială… nu exista cuvinte care să o descrie!, ne-a mărturisit Rebecca, în exclusivitate.

Amintim că Gabi Luncă a murit pe data de 2 aprilie 2021, după mai bine de două săptămâni petrecute pe secția de Terapie Intensivă a Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov. Ea fusese infectată cu noul coronavirus și a ajuns la spital pe data de 13 martie 2021. Vestea a fost dată de fiica sa, Rebeca Onoriu, dar și de Saveta Bogdan.

 ”Lumea artistică din România a mai pierdut încă o stea. Marea interpreta de muzica lautareasca Gabi Luncă, ne-a părăsit în această seară! Dumnezeu sa o odihnească în pace!”, a scris Saveta Bogdan pe Facebook.

”După 23 ani, din nou împreună! Cântă împreuna Celui pe care L-au iubit și L-au slujit o viata întreagă! O să ne revedem…”, a scris și fiica lui Gabi Luncă pe Facebook.

Despre Gabi Luncă

Gabi Luncă, pe numele real Elena Gabriela Onoriu, s-a născut la 16 octombrie 1938, în Vărbilău, Prahova, și a murit la data de 2 aprilie 2021. Ea a fost o cântăreață de muzică populară și lăutărească din România. Din 1992 de când s-a convertit la Biserica penticostală, Gabi Luncă nu a mai cântat decât muzică religioasă.

Gabi Luncă a fost cetățean de onoare al comunelor Șiria (județul Arad) și Vărbilău (județul Prahova), dar a fost și misionară creștină, și filantroapă. Mai mulți artiști și-au exprimat regretul față de moartea lui Gabi Luncă, printre care și interpreta de muzică populară, Elena Merișoreanu.

”Nu pot să cred Cornelia Catanga și Nelu Ploieșteanu și acum doamna Gabi. Am fost şocată când mi-aţi dat vestea. Câte inimi au bucurat oamenii aceștia, să aibă așa o moarte. Doar cei care nu cred, care țin măștile pe jos, poate că ar trebui să meargă o zi în spital să vadă cum stau oamenii ăia (n.r medicii) îmbrăcați și nu beau apă și nu merg la toaletă. Soțul meu a ieșit din spital și a zis că este îngrozitor pentru oamenii aceia care ne îngrijesc.

I-a luat Dumnezeu așa de repede. Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace, să le facă drumul liniștit spre cer, că au făcut numai bine, au bucurat atâtea suflete pe pământul ăsta. Muzica lăutărească a stat pe mâine acestor oamenii în gâtul lor, în sufletele lor curate și dragi. Doamna Gabi era o persoană deosebită„, a spus Elena Merişoreanu, la Antena 3.