Fratele lui Florin Salam a murit. Nelu Stoian a decedat cu covid-19
Internat încă de luna trecută după ce s-a infectat cu COVID-19, fratele lui Florin Salam a murit la spital. În tot acest timp familia a fost alături de el, iar Florin Salam chiar a făcut un apel public atunci când nu mai știa nimic despre starea sa de sănătate a fratelui său.
Fratele lui Florin Salam, Nelu Stoian a decedat infectat cu COVID-19
După ce inima lui Nelu Stoian a încetat să mai bată, în această seară medicii de la ”Matei Balș” nu au mai putu face nimic pentru a-l resuscita pe fratele manelistului. Starea lui de sănătate a fost una extrem de gravă încă de la început.
Fratele lui Florin Salam a ajuns la spital în luna August, iar de la o simplă răceală a început să se simtă din ce în ce mai rău. În urma simptomelor a fost testat pentru coronavirus, rezultatul fiind pozitiv.
Pe lângă coronavirus, Nelu Stoian suferea și de diabet, obezitate și probleme cardiace, așadar, în urma infectării cu coronavirus, complicațiile ce au urmat i-au fost fatale.
Nelu Stoian a murit. Fratele lui Florin Sala avea COVID-19
În fața institutului ”Matei Balș”, la începutul lunii august, Florin Salam a organizat o conferință de presă, pentru a-i forța pe medici să informeze familia în legătură cu starea de sănătate a fratelui său Nelu.
„Nu aș fi făcut acest gest să chem toate televiziunile, dar n-avem încotro. Pur și simplu, suntem disperați pentru că nu comunică nimeni cu noi. Noi întrebăm, avem un pacient bolnav, este normal să vrem să știm starea lui, suntem familia, sunt copiii lui, suntem frații lui.
Ce putem să facem?! Să stăm cu mâinile în sân până ne zic că gata, este în ultima fază?! Indiferent de situație, trebuie să știm ce se întâmplă cu el, este durerea noastră”, declara la acea vreme Florin Salam, potrivit Antena3.ro.
Răspunsul institutului la acuzațiile lui Florin Salam
„Poziția spitalului este următoarea: dincolo de starea foarte gravă a pacientului care nu face obiectul discuției de la televizor, în fiecare zi, familia a fost ținută la curent, un medic din colectivul Secției de Terapie Intensivă s-a întâlnit cu membrii familiei și le-a explicat starea în care se află, procedurile care i se aplică pacientului, care este prognosticul și șansele de supraviețuire.
Prin urmare, în fiecare zi, familia a fost ținută la curent despre starea pacientului”, a declarat Cătălin Apostolescu, purtătorul de cuvânt al Institutului Matei Balș din Capitală, la Antena3