10 apr. 2019 | 16:00

Fotbalistul care, la doar 14 ani, a încasat 1 milion de euro dintr-un foc

Știri generale
Fotbalistul care, la doar 14 ani, a încasat 1 milion de euro dintr-un foc

Un fotbalist în vârstă de 14 ani a încasat un milion de euro în urma unui contract de sponsorizare.

Fotbalistul Youssoufa Moukoko este născut în Camerun, dar are cetățenie germană. El joacă pentru Borussia Dortmund și tocmai ce a încheiat un contract de sponsorizare cu gigantul Nike.

Doar pentru că a semnat înțelegerea, Youssoufa Moukoko a încasat, dintr-un foc, 1 milion de euro.

Fotbalistul are un palmares impresionant

Înţelegerea îi poate aduce lui Moukoko încă zece milioane de euro, dar există o condiție: el trbuie să aibă un contract de fotbalist profesionist. Deocamdată, evoluează la juniori.

Youssoufa Moukoko joacă din 2016 la Borussia Dortmund, după ce a evoluat anterior la FC St. Pauli. Acum, el este titular la echipa under 17 a Borussiei şi are cifre impresionante, 36 de goluri în 21 de meciuri. La 12 ani, Moukoko juca deja în naţionala germană under 16, echipă pentru care a marcat de trei ori în patru jocuri.

El nu va putea evolua în prima echipă a Borussiei până nu împlinește 16 ani, în noiembrie 2020. Regulamentul Federației Germane de Fotbal îi interzice acest lucru deocamdată.

„Interesul pentru Youssoufa nu a fost uşor de gestionat de jucător şi de anturajul său. Pentru a-i respecta dezvoltarea personală şi la dorinţa familiei, am decis să nu-l selecţionăm la naţionala U17”.
Michael Feichtenbeiner, selecţionerul U17