Fostul “socru” al Prințesei Diana, Mohamed Al Fayed, acuzat de agresiune de către cinci angajate
Pe 30 august a.c. s-a împlinit un an de la dispariția lui Mohamed Al Fayed, fostul „socru” al Prințesei Diana. Dar, conform unor informații de ultimă oră, Mohamed Al Fayed este acum acuzat de agresiune de către cinci foste angajate pe când lucrau la magazinul de lux al acestuia din Londra.
Mohamed Al Fayed, de la un om simplu, la miliardarul controversat
Pentru cei care nu au fost curioși să afle cum a ajuns fostul socru al Prințesei Diana la statutul de miliardar și membru în înalta societate londoneză, trebuie să spunem că, de fapt, trecutul său este un pic misterios.
Ceea ce se știe despre Mohamed Al Fayed, este că s-a născut în Alexandria, dar data nașterii sale este contestată, și, deși a susținut odată în fața presei că se trage dintr-un neam de cultivatori de bumbac bogați, ulterior a spus că tatăl său a fost un simplu profesor.
Din păcate, controversele merg și mai departe, după ce s-a aflat că în 1954, s-a căsătorit cu Samira Khashoggi. Acesta, după cum s-a doedit mai târziu, era sora unui comerciant de arme din Arabia Saudită, Adnan Khashoggi.
Mariajul nu a durat mult, dar se pare că acesta a fost începutul acumulării viitoarei sale averi, iar înainte de divorț, au avut împreună un copil.
Este vorba de Emad El-Din Mohamed Abdel Mena’em Fayed, cunoscut și sub numele de Dodi.
Dodi a frecventat școli prestigioase precum Academia militară Sandhurst din Marea Britanie, unde prințul William și prințul Harry vor merge în cele din urmă la școală.
Printre primele afaceri importante, Mohamed al-Fayed a condus o afacere de transport maritim, l-a consiliat pe sultanul din Brunei și a lucrat pentru scurt timp pentru un conglomerat minier înainte de a se muta în Anglia în anii 1970.
Anii de glorie și saltul în înalta societate londoneză
După o perioadă extrem de încețoșată, vine anul 1979, an în care cumpără faimosul hotel Ritz din Paris, iar în 1985, a adăugat în patrimoniul său emblematicul magazin londonez Harrods. În același an, s-a căsătorit cu modelul finlandez Heini Wathen, și au avut împreună patru copii.
Achiziția magazinului Harrods a fost doar prima dintre multele pe care al-Fayed spera să i le cumpere pentru a-și face loc în înalta societate britanică. Magazinul însemna însuși caracterul britanic, iar Al-Fayed va continua să achiziționeze clădiri și instituții cu o încărcătură simbolică similară.
Ulterior, el a achiziționat revista Punch, echipa de fotbal Fulham și, în cele din urmă, vila pariziană care aparținuse fostului rege Edward al VIII-lea și soției sale, Wallis Simpson, după ce Edward a abdicat de la tron.
Fără îndoială, al-Fayed spera să atragă atenția reginei prin restaurarea casei unchiului său la gloria sa de odinioară. Deși a încercat să intre în grațiile Reginei Elisabeta a II-a, cumpărând și restaurând unul din cele mai importante castele, o fostă reședințe regală, Casa Regală și, implicit, clasa superioară britanică l-a ținut la distanță, iar el s-a trezit mai străin ca niciodată.
Relația lui Dodi cu Prințesa Diana, moartea lor, și obsesia lui Mohamed Al Fayed
După răsunătorul divorț al Prințesei Diana de Charles, și deși Dodi Fayed era într-o relație, presupunându-se că se va și căsători, fostul „socru” al Prințesei Diana a simțit o oportunitate în tot acest timp.
Într-un final, lucrurile au evoluat așa cum și-a dorit miliardarul egiptean, dar seara de 31 august a anului 1997 avea să schimbe cu totul traiectoria și viața ulterioară a deja bătrânului Mohamed Al Fayed.
Accidentul tragic, în urma căruia Dodi Fayed și Prințesa Diana mureau, avea să-l obsedeze pe Mohamed Al Fayed, intrând într-o spirală a teoriilor conspirației.
Ulterior avea să acuze întreaga Casă Regală că ar fi complotat la moartea celor doi și să cheltuiască milioane de dolari pe tot felul de investigații, detectivi, etc, dar rezultatul era întotdeauna același.
Din păcate, anul trecut, pe 30 august, la vârsta de 94 de ani, Mohamed Al Fayed avea să se stingă din viață, în una din casele sale din Londra, dar fără a i se fi împlinit visul de a face parte din societatea înaltă londoneză, din familia regală, și fără a fi elucidat misterul morții fiului său.
Mohamed Al Fayed este acuzat de agresiune de către cinci foste angajate
Acum, la un an de la dispariția sa, britanicii se pare că nu l-au uitat, și nici iertat. Motiv pentru care BBC a decis să scoată un nou documentar, pe marginea vieții și averii acumulate de fostul socru al Prințesei Diana, dar cu ceva în plus.
Producătorii documentarului produs de BBC spun că cinci femei au declarat că au fost abuzate de fostul șef al Harrods, Mohamed Al Fayed, pe când lucrau la magazinul de lux din Londra.
Este vorba de o concluzie a jurnaliștilor, după ce au ascultat mărturiile a peste 20 de foste angajate care spun că miliardarul le-a abuzat.
Documentarul și podcastul „Al-Fayed: Predator la Harrods” a adunat dovezi conform cărora, în perioada în care Fayed era proprietar, Harrods nu numai că nu a intervenit, dar a ajutat la mușamalizarea acuzațiilor de abuz
Conform jurnaliștilor BBC, unele dintre femei au renunțat la dreptul lor la anonimat pentru a fi filmate, iar producătorii au fost de acord să nu folosească numele de familie. Altele au ales să rămână anonime.
Din mărturiile fostelor angajate reiese că, de fapt, agresiunile aveau loc în birourile Harrods, în apartamentul londonez al lui Fayed sau în timpul călătoriilor în străinătate, adesea la Paris, la hotelul Ritz, sau la proprietatea sa din apropiere de Londra, Villa Windsor. La Harrods, alți foști membri ai personalului le-au spus celor de la BBC că era clar ce se întâmpla.
„Cu toții ne uitam unii la alții cum intră pe ușă, gândindu-ne: „Săraca fată, tu ești astăzi” și simțindu-ne complet neputincioși să oprim asta”, spune una dintre fostele angajate.
Împreună, mărturiile lor dezvăluie un model de comportament prădător și abuz din partea lui Fayed, se mai arată în anchetă.
Imediat după apariția anchetei, proprietarii actuali ai Harrods au declarat că sunt „absolut îngroziți” de acuzații, fapt pentru care magazinul și-a cerut scuze sincere.