Diana Sar, cunoscută publicului și datorită rolului pe care l-a avut în serialul “Vlad”, nu revine din toamnă pe micul ecran, dar poate fi văzută în filme și spectacole de teatru. Cea mai grea probă pe care tânăra a dat-o până în prezent la un casting a fost un sărut cu o femeie, test pe care l-a picat cu brio din cauza emoțiilor, pe care nu le-a putut controla.
Diana Sar este model și actriță, este o fire dezinvoltă, pe care nimic nu ar lua-o prin surprindere. Cel puțin asta credea și ea până în momentul în care a fost pusă în fața unui act artistic inedit.Tânăra nu a reușit să convingă jurații, care au taxat imediat stângăcia ei.
“Cel mai dificil casting a fost când eram într-un proiect în care era vorba despre o relație între două fete. Castingul a fost acum mult timp. Fiind destul de deschisă și nefiind împotriva acestui lucru, am crezut că nu o să am o problemă, dar m-am rușinat să mă sărut cu fata aceea.
Deși în castingurile de la actorie, dacă trebuie să mă sărut cu un băiat, nu am probleme. Dar cu ea m-am rușinat rău de tot. De fapt m-a și luat prin surprindere, pentru că ea m-a sărutat, într-adevăr era contextual unei relații, m-am crispat și am fost cam rușinoasă și nu am dat o probă bună.
Nici nu am luat castingul respectiv. Acela a fost cel mai greu casting, pentru că a fost singura dată când am simțit că nu pot să îmi controlez emoțiile”, a declarat, în exclusivitate pentru playtech.ro, Diana Sar.
Diana Sar nu se regăsește în distribuțiile producțiilor TV care vor intra “pe sticlă” în această toamnă. În schimb, tânăra actriță poate fi văzută în filmul “Dosarul 631” la cinematografe, “Investitorii” pe Netflix și spectacolul “Noii infractori” de la Teatrul Național. La orizont se anunță și un casting pentru o piesă de teatru, unde va avea de trecut peste o altă provocare.
“La următorul casting va trebui să cânt. Trebuie să mă pun în situația respectivă și mă duc la karaoke, le cânt prietenilor, mă urc pe scenă și cânt, pentru că am puține emoții când cânt și, uneori, ca actriță, este nevoie să și știi să cânți. Ar trebui să iau și câteva lecții de canto, într-adevăr. Am făcut foarte puțin, când eram în facultate la UNATC, am luat 4 lecții de canto acum foarte mult timp”, ne-a povestit Diana.
Actrița ne-a mărturisit că pe plan personal este ok, chiar dacă nu este implicată într-o relație.
“Îmi e și foarte bine așa momentan. Simt că în punctul acesta în care sunt este mai bine fără o relație. Într-adevăr, am niște pretenții pentru a intra într-o relație și nu-mi doresc să pierd timpul. Cred că acesta este motivul pentru care nu sunt într-o relație și nu am fost de foarte mult timp”, a conchis ea.