Fosta soție a lui Ionel Ganea iese la atac! Ce declarații usturătoare a făcut după divorț
Ionel Ganea și Dana Iaru sunt oficial despărțiți. După mai multe certuri și împăcări, cei doi foști soți au decis, într-un final, să-și spună odată pentru totdeauna. Fosta soție a lui Ionel Ganea, a dat primele declarații după divorț!
Fosta soție a lui Ganea a făcut declarații usturătoare
Fosta soție a fotbalistului spune că nu s-a așteptat ca lucrurile să se încheie atât de repede, ea fiind conștientă de influența pe care o are Ionel Ganea atunci când vine vorba de situația prezentă.
”Miercuri a fost. Nici măcar nu mă așteptam, mă așteptam să respingă ambele apeluri ținând cont de influența pe care o are și de lucrurile care s-au întâmplat până acum. Într-un fel m-am bucurat tare pentru admiterea rentei viagere, pentru că 24 de ani nu am lucrat, dar într-un fel am fost tristă pentru că mă așteptam să fiu căsătorită toată viața.”, a declarat Dana pentru Antena Stars.
Dana Iaru despre partaj
Deși fostul soț este obligat să plătească, Dana este de părere că acesta nu o să facă asta, dat fiind ”tupeul” pe care acesta îl are. Deși Dana i,-a oferit mai multe variante, fostul internațional nu a vrut să accepte niciuna, aceasta fiind nevoită să recurgă la partaj, în care intră mașini, case, dar și mai multe terenuri.
”El este obligat să îmi plătească, dar să vedem. La tupeul pe care îl are, sunt ferm convinsă că nu o să primesc nimic. Atât am cerut, atât mi-a admis, 5000 de lei. I-am oferit foarte multe variante și nu a acceptat niciuna și atunci mă văd nevoită să fac partajul că așa mi se pare corect și moral. Este vorba de casele, despre terenurile, despre mașini. Nu îmi permit să îi las totul lui.”, a mai zis Dana Iaru.