Fosta concurentă Survivor România care a ajuns ispită pe Insula Iubirii: „Am sedus mult la viața mea”

de: Ana Chivu
09 04. 2022

O fostă concurentă de la ,,Survivor România” este din nou în atenția fanilor, dar la altă emisiune. Aceasta a decis să trăiască o nouă experiență inedită la ,,Insula Iubirii”. Fosta Războinică și-a șocat fanii cu noul anunț, iar cei care au continuat să o urmărească după ce a părăsit show-ul sportiv așteaptă cu nerăbdare să o vadă în acest rol. Cu siguranță are deja o tabără mare de susținători.

Insula Iubirii 2022: o fostă Războinică de la Survivor a ajuns ispită

,,Insula Iubirii” este una din cele mai așteptate emisiunii, mai cu seamă că s-a sărit peste un sezon din cauza pandemiei. Proiectul urmează să înceapă cât de curând la Antena 1, iar surprizele sunt mari și se dezvăluie pe rând.

Un grup de 10 ispite masculine și 10 ispite feminine vor miza pe farmecul personal pentru a demonstra că oricine poate să cadă pradă tentației, chiar dacă este vorba și despre o relație de lungă durată.

Karina Fetica este una din femeile care vor încerca să își scoată la suprafață calitățile în speranța să seducă unul din concurenți.

Publicul a făcut cunoștință cu ea într-un sezon din ,,Survivor România”. Mulți dintre fanii show-ului sportiv au continuat să îi urmărească activitatea, iar acum sunt nerăbdători să o vadă într-o altă postură.

Are 26 de ani și a lucrat într-o bancă

Ea are 26 de ani, a terminat Facultatea de Finanțe Bănci și a profesat în trecut. Cu toate astea, tânăra a decis să renunțe la job-ul din acest domeniu care nu o împlinea, astfel și-a urmat visul de a deveni antrenoare de fitness.

Fata a mărturisit în videoclipul de prezentare că a cucerit foarte mulți oameni la viața sa, deși nu a depus niciun efort considerabil în acest sens. Mulți bărbați au fost atrași de fizicul ei, de energia sa și de personalitatea jovială.

„Am sedus foarte mult la viața mea!”

„Am sedus foarte mult la viața mea! Oamenii când mă descoperă tind să rămână”, a susținut Karina.

Ea a avut în trecut o relație de 9 ani care s-a încheiat din cauza monotoniei. De asemenea, românii care au susținut-o la proiectul din Republica Dominicană știu foarte bine de povestea de dragoste născută acolo. Mai exact, Războinica a avut o relație cu Andrei Ciobanu.

Povestea lor s-a derulat sub privirile curioase ale telespectatorilor, majoritatea crezând că cei doi vor reuși să aibă o iubire fără sfârșit multă vreme după terminarea show-ului. Cu toate astea, tinerii au decis că nu sunt potriviți unul pentru celălalt, așa că au hotărât să meargă pe drumuri separate.