Mulți oameni au încă multe nelămuriri cu privire la declarația pe propria răspundere, cu toate că suntem deja în a doua lună de izolare la domiciliu. Care este formularul corect și cum trebuie semnat acesta?
Formularul declarației pe proprie răspundere trebuie printat sau scris de mână, apoi semnat de mână, conform unui nou set de precizări din partea Grupului de Comunicare Strategică. Documentul a devenit o necesitate în vremurile acestea, cu atât mai mult cu cât amenzile au crescut, iar restricțiile se aspresc și ele pe zi ce trece. Din păcate, deși ne aflăm deja în a doua lună de izolare la domiciliu, există mulți români care încă nu știu cum să procedeze. Cei care credeau că formularul se poate semna și electronic se înșeală, pentru că doar unii, care au dreptul, se pot folosi de această opțiune. Nu este de ajuns imitarea semnăturii pe ecranul telefonului sau al calculatorului.
„Având în vedere că din cauza restricțiilor este dificil să găsim foi pentru completarea declarațiilor pe proprie răspundere, mai ales pentru persoanele în vârstă sau din mediul rural, este permis să refolosim declarația prin modificare datei, în cazul deplasărilor pentru tratamente medicale frecvente sau pentru deplasări la magazinul din apropierea casei ori la farmacie? În funcție de posibilități, se poate tăia cu pixul sau cu pastă corectoare”
GCS
Întrebare: Unde găsesc modelul corect de declarație pe propria răspundere. Este obligatoriu să o prezint fizic sau este suficient să arăt poza de pe telefon?
Răspuns: Ordonanța Militară 3/2020 prevede la art. 4 alin. (3) că „Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura”. Asta presupune faptul că documentul „ poate fi redactat/completat de pe PC/laptop în câmpurile predefinite, în formatul PDF, necesitând tipărirea și semnătura olografă a titularului. Ulterior, îl puteți fotografia și păstra în telefonul/tableta dvs. pentru a-l prezenta autorităților. Până în acest moment, singura modalitate legală de autentificare a declarației pe proprie răspundere este semnătura olografă. Această semnătură olografă face ca, pentru acel act semnat, să existe răspundere juridică, cu tot ceea ce presupune acest lucru în situația în care persoana ar fi trasă la răspundere.
(Sursa: Grupul de Comunicare Strategică)