Florin Piersic este în doliu. Plânge moartea unui bun prieten: ‘O să-ți simt lipsa’
Florin Piersic este îndurerat! Actorul trece prin momente foarte grele după ce și-a pierdut un prieten foarte drag, un om ce i-a fost aproape în cele mai grele momente ale vieții sale și nu a uitat să îl sprijine în momentul în care mama lui s-a stins din viață. Acesta a decis să transmită un mesaj ce a stârnit lacrimile fanilor.
Florin Piersic, îndurerat. Cât de mult suferă după moartea unui prieten
Florin Piersic a avut o legătură specială cu Florin Condurațeanu, așa că marele actor îi plânge moartea prietenului său foarte bun. Se pare ca regretatul realizator de televiziune i-ar fi fost alături starului într-un moment foarte greu din viața sa, anume moartea mamei sale.
„Am întâlnit în viața mea oameni buni, mai puțin buni, dar un suflet minunat ca cel al lui Florin Condurățeanu rar mi-a fost dat să am alături. Spun alături pentru că, a fost unul din marii mei prieteni, al meu și al părinților mei.
Nu pot să uit vreodată că el a fost unul din cei care au purtat pe umeri sicriul mamei mele, fiindu-mi alături la una din cele mai mari tragedii a vieții, pierderea scumpei mele mame.
Pentru el, pentru Condurățeanu, eram „domnul primăvară”, așa îmi spunea, mă iubea. Știu cu câtă plăcere mă urmărea în toate aparițiile pe care le aveam.”, a transmis, îndurerat, Florin Piersic.
Florin Piersic, mesaj trist după moartea lui Florin Condurățeanu: ‘Ai plecat prea repede’
Florin Condurățeanu s-a stins din viață la vârsta de 71 de ani. Acesta a murit în propria locuință, chiar după ce a filmat o ediție a emisiunii de care se ocupa. După moartea sa, au ieșit la iveală mai multe detalii cutremurătoare, anume faptul că jurnalistul s-a stins chiar în brațele fiului său.
Vestea ca acesta nu se mai află printre noi a afectat foarte mulți admiratori, dar și vedete, printre care Florin Piersic. Actorul este de părere că prietenul său a plecat mult prea repede la ceruri, așa că i-a transmis un mesaj emoționant prin care a dezvăluit cât de mult îi duce lipsa. Starul nu își va uita vreodată prietenul ce i-a fost alături în momente grele.
„Domnule suflet mare Florin Condurățeanu ai plecat prea repede, prea nedrept de repede. Eu, Florin Piersic, o să îţi simt lipsa extraordinar. Voi prețui mereu amintirea ta. Dragul meu Florin Condurățeanu o să îți simt lipsa. Tu ești cu adevărat omul bun.”, a spus actorul la Antena 3.