Florin Pastramă și Brigitte Sfăt și-au ales verighetele. “I-am promis că are no limit”
Florin Pastramă i-a făcut pe plac Brigitte Sfăt. Ce a trebuit să facă fosta soție a lui Ilie Năstase pentru a putea achiziționa verighetele visate, fără limită la buget?
Florin Pastramă și Brigitte Sfăt și-au cumpărat verighetele
Florin Pastramă i-a promis Brigittei Sfăt că îi va oferi mână liberă în ceea ce privește bugetul verighetelor. Condiția brunetei a fost ca aceasta să accepte și inelul oferit de mama lui Pastramă, inel ce l-a primit cea din urmă de la tatăl lui Florin. Cei doi sunt cu un pas mai aproape de evenimentul cel mare. Cununia civilă a fost deja îndeplinită, așa că Brigitte poartă acum numele de familie al soțului.
Cu toate că nu mulți au fost cei care au crezut în povestea de dragoste a celor doi, cuplul pare că demonstrează pe zi ce trece inversul. Florin Pastramă și Brigitte s-au mutat împreună, deși până și acest eveniment simplu le-a adus discuții. Pastramă i-a cerut Brigittei să se mute împreună cu mama sa, în casa în care a crescut, dar Brigitte nu renunță așa ușor la locuința luxoasă în care stă cu cei doi copii. Recent, pentru a-i demonstra iubirea fără margini, Florin s-a botezat penticostal.
Pastramă, botez în numele iubirii
Florin Pastramă susține că a renunțat de tot la viața de noapte și la „golăneală”, astfel că vrea să devină cât de curând bărbat de casă cu acte în regulă.
„Abia aştept să fac un copil. Am pus stop la viaţa pe care o aveam, cu ieşitul în weekend, la fete drăguţe. Îmi doresc să am o familie în Domnul. Am avut viaţa pe care am avut-o până la 40 de ani, nu mai vreau golăneală. Fiecare este cu religia lui, eu sunt tot penticostal. M-am născut ortodox. M-am botezat penticostal pentru Dumnezeu. Şi sora mea este măritată cu un penticostal. Acum m-am liniştit, am tot ce îmi trebuie acasă”
Florin Pastramă