21 dec. 2021 | 09:58

Florin Cîțu, despre motivul urgentării certificatului verde. Care este scopul autorităților, de fapt

Sănătate
Florin Cîțu, despre motivul urgentării certificatului verde. Care este scopul autorităților, de fapt
Florin Cîțu, lider PNL

Florin Cîțu trage un semnal de alarmă cu privire la targiversarea privind introducerea certificatului verde. Potrivit liderului PNL, toată perioada în care se amână stabilirea unor condiții de implementare este, de fapt, în defavoarea cetățenilor și a autorităților. Din păcate, în această perioadă, mulți români au intrat în țară nevaccinați și netestați, motiv pentru care, pronosticul specialiștilor nu este unul îmbucurător.

„Cel mai rău este să nu faci nimic”

În cursul serii de luni, Florin Cîțu s-a arătat îngrijorat de faptul că, în acest moment, Guvernul a stabilit condițiile de implementare a certificatului verde, pierzând în acest fel teren în fața virusului nemilos. Potrivit fostului premier al României, cei care doresc să amâne introducerea acestui document sunt cei care profită de pe urma acestor libertăți actuale.

“Suntem pe 20 decembrie și nu avem legea cu certificatul verde. Avem în Parlament un proiect de lege depus de noi. Un proiect pentru care PSD a votat împotrivă. Înțeleg că acel proiect nu este agreat, foarte bine, dar încă nu s-a venit cu o variantă.
Timpul curge în defavoarea noastră.

Este nevoie de acest proiect să vină. Am primit mai multe variante de la premier sau de la partenerii de coaliție. Trebuie să agreăm o variantă pe care să o votăm. Să vedem care este. Cel mai rău acum este să nu faci nimic. Cei care merg împotriva acestei acțiuni sunt cei care beneficiază. Sunt aceste grupări care militează împotriva vaccinării, deși știm că e singura soluție”, a transmis Florin Cîțu.

„Ce vrem cu acest certificat verde?”

Mai mult, Florin Cîțu a dezvăluit, în direct, că acesta nu este de acord cu testarea din bani publici, având în vedere că vaccinul este soluția pe care toată lumea o are la îndemână.  Liderul PNL susține că nu există un rău mai mare decât acela de a amâna introducerea acestui certificat, dezvăluind că prin această constrângere se urmăreșete și creșterea ratei de vaccinare.

„Pentru cei care ne urmăresc: nu este o surpriză că nu vreau ca pe banii publici să fie făcute cheltuieli cu testarea. Nu mi se pare normal, atunci când există vaccin gratuit. Ce vrem cu acest certificat verde? Să creștem rata de vaccinare.

Partidul Național Liberal este foarte atent când este vorba de bani publici. În acest caz, să propui teste gratuite pentru angajații la stat… O discriminare, ca cei din privat să plătească bani pentru teste făcute de cei din sectorul bugetar. Asta merge împotriva a tot ce noi liberalii susținem.

Trebuie să avem niște principii pe care ne ghidăm. Ori plătim pentru toată lumea, cum am avut discuția și la salarii – nu poți să alegi doar două, trei sectoare și pentru ceilalți să nu le crești salariile. Dacă vrei să crești salariile, discutăm și creștem la toată lumea, Dacă nu, nu crești la nimeni, pentru că creezi mai multe probleme.

Sectorul privat trebuie să beneficieze de testare gratuită

De asemenea, politicianul consideră că testarea susținută de stat pentru sectorul bugetar ar trebui să fie valabilă și pentru sectorul privat, evitând astfel discriminarea.

Așa și la teste. Nu se poate să aloci resurse din buget pentru sectorul bugetar, dar resurse pe care le luăm de la privați. Și pe privați să-i penalizăm. Am luptat împotriva acestor lucruri în ultimii ani și vom lupta în continuare. Această prevedere trebuie să fie extinsă către sectorul privat. Dacă faci o măsură, trebuie să fie echitabilă, nu poți să o pui doar la sectorul bugetar.

Dacă asta e varianta, și specialiștii spun că este varianta oprimă și că așa va crește vaccinarea, atunci puneți-o și pentru sectorul privat. Dacă cele 15 teste sunt corelate cu creșterea gradului de vaccinare, ele trebuie să meargă și în sectorul privat. Și privații trebuie să primească aceleași facilități. Nu putem să mai avem dublă măsură. Aceeași discuție și cu voucherele de vacanță”, a declarat Florin Cîțu, la Digi24.

Astfel, potrivit declarațiilor făcute de liderul PNL, premierul României ar putea da o astfel de lege care să evite discriminarea, care ar putea fi implementată până la finalul anului, atâta vreme cât argumentele oferite vor fi aprobate de toată lumea.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în Ajunul Crăciunului pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Portretul lui Mihail Neamțu, noul președinte al Comisiei de Cultură. Cunoscut pentru dezinformări și acuzat de propagandă legionară
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Ștefan Hrușcă. Geanina a fost fotomodel și i-a dăruit artistului doi copii, un băiat și o fată
Unica.ro
Rămâi fără bani cât ai clipi. Mai bine previi. Toți șoferii trebuie să afle
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
ȘOC pentru Elena Udrea. Decizia luată la închisoare. Nu îi vine să creadă că e real
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
LOVITURĂ pentru MILIOANE de ROMÂNI de la 1 IANUARIE! Majorări DE 25%
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Mireasa Confesiuni, sezonul 6. Ce s-a întâmplat la Paris între Daiana și Cristi. De ce relația lor a ajuns în impas după logodnă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro