Florin Cîțu, anunț pentru toți românii cu rate la bănci. Ce se întâmplă acum
Ministrul Finanțelor a făcut un nou anunț care-i vizează pe românii cu rate la bănci. Florin Cîțu a comunicat când vor fi gata măsurile ce vor veni în sprijinul acestora.
Florin Cîțu, anunț pentru românii cu rate
Șeful Finanțelor a anunțat că săptămâna aceasta vor fi funcționale măsurile privind ratele la bancă, și creditele pentru IMM-uri şi companiile mari. Având în vedere efectele crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), ministerele adoptă tot mai multe măsuri pentru a-i sprijini pe cetățeni.
„În această săptămână avem tot, cred, şi pentru rata la bancă, şi pentru IMM-uri, funcţional. Şi pentru companiile mari tot în această săptămână. Şomajul tehnic, acolo deja a trecut ordonanţa şi Ministerul Muncii trebuie să o implementeze”, a declarat Florin Cîțu pentru televiziuni.
În ceea ce privește creditele pentru IMM-uri, ministrul a declarat că procedura se va finaliza în două-trei zile, deoarece reprezintă un demers nou și totul a trebuit făcut de la capăt.
„Va fi un domeniu, un site unde se vor duce, vor completa un singur formular. Acest formular se va duce către bănci şi nu mai trebuie să meargă la fiecare bancă în parte antreprenorul, ca până acum. Noi vom notifica imediat la care bancă să se ducă. Noi vom lua relaţia cu banca direct şi nu va fi antreprenorul. Prin Fondul National de Garantare se va face totul, dar va fi un site, un singur site. Lucrăm acum şi la o aplicaţie pe care să o facem pe mobil”, a clarificat Florin Cîțu.
Ministerul Afacerilor sprijină mediului de afaceri
Luni seară, formularul demo „a fost aprobat, domeniul luat și normele aprobate”. Băncile au aderat deja la program și sunt aceleași de la programul „Prima Casă”, a precizat ministrul.
„Pentru IMM-uri va fi operaţional în această săptămână. Problema va fi pentru companiile mari. Mâine vom avea soluţii şi pentru companiile mari şi acolo vom demara un program amplu de susţinere. Avem nevoie de toate companiile şi companiile mari care investesc au nevoie şi ele de susţinere (…). Deci, mergem pe ambele părţi, pe de o parte susţinem capacitatea de producţie în România şi, pe de altă parte, susţinem angajaţii prin şomajul tehnic”, a transmis Cîțu.
În ceea ce privește ratele la bănci, ministrul a anunțat că discuțiile vor continua și astăzi cu sistemul bancar şi Banca Națională a României pentru a găsi noi soluții.