Florin Cîțu a făcut anunțul momentului despre certificatul verde. Ce se întâmplă cu el în România
Un pașaport COVID-19, certificat verde, ar facilita circulația internațională – asta se discută în acest moment. Pentru eliminarea unor pași greoi, testul negativ COVID-19, calcularea timpului și alți factor, Grecia, de exemplu, a cerut UE să permită utilizarea unui astfel de document pentru călătorii în Uniune. E semnat deja un acord cu Israelul, pentru a le permite celor imunizați deplasările între cele două țări. Ideea de pașaport COVID-19 a fost anunțată în ianuarie de vicepreședintele Comisiei Europene. În România, situația stă diferit. După lungi analize, premierul Florin Cîțu a anunțat astăzi că în România nu va fi folosit.
Florin Cîțu: În România nu se va aplica. Românii vor putea merge în vacanţă fără certificatul verde
Premierul Florin Cîțu a declarat luni, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că de la 1 iunie se poate discuta ”despre revenirea la normalitate”, urmând a se constitui un comitet interministerial pentru stabilirea măsurilor care ar putea fi luate de la acea dată încolo.
În ceea ce privește evoluția campaniei de imunizare, oficialul a adăugat că până la finalul lunii iulie poate fi atins obiectivul de 10 milioane de persoane vaccinate. Cât despre pașaportul COVID, sau certificatul verde, nu se va aplica în România pentru deschiderea economiei și a turismului.
„În niciun caz. În România nu se va aplica certificatul verde. Românii vor merge în vacanţă fără. De aceea avem acest Comitet interministerial ca să ne asigurăm că se vor aplica regulile”, a declarat prim-ministrul.
Întrebat dacă este posibil ca în mediul privat să se țină cont de acest document, pentru a participa la diferite evenimente – concerte, meciuri – Cîțu a afirmat: „Ăsta este rolul Comitetului intersemestrial”.
Cum se pleacă acum din țară?
Multe state, între care Germania, Turcia, Danemarca sau Olanda, cer un test COVID cu rezultat negativ pentru a-ți permite intrarea pe teritoriul lor. Acest lucru înseamnă că trebuie să îți faci testul, să aștepți rezultatul, să calculezi apoi totul cu precizie, pentru ca el să fie valabil în momentul în care intri în acea țară, adică să fie făcut în ultimele 72 sau 24 de ore, în cazul Olandei.
De asemenea, trebuie tradus și într-o limbă de circulație internațională; aceasta fiind o ceriță doar în unele țări. De asemenea, unele state impun carantina chiar dacă prezinți un test cu rezultat negativ. Pașaportul de vaccinare este o opțiune care se discută pentru eliminarea acestor pași.