Florin Călinescu, uimit total de Smiley și Andra la Românii au talent: ‘Cum, mă, două ore?’

de: Năstase Mirabela
10 05. 2021

În această ediție a emisiunii Românii au Talent, juriul are o misiune grea. De ce? Pentru că doar 24 de concurenți pot ajunge în cele două semifinale. Dintre aceștia, 10 au depășit deja această etapă, grație butonului auriu, oferit de jurați și de prezentatori. Jurații trebuie să aleagă acum 14 cei mai buni concurenți, din sute câți au fost pe scena Românii au Talent.

Florin Călinescu, uimit total de Smiley și Andra la Românii au talent

Aflați în fața faptului împlinit și judecând momentele, între Florin Călinescu, Smiley și Andra s-a încins o discuție despre concertele pe care le susțin artiștii Smiley și Andra, la Sala Palatului. Florin Călinescu s-a declarat uimit să afle că un concert la Sala Palatului durează două ore și jumătate.

”Florin Călinescu: Andra la sala Palatului cântă oră jumate 16 piese, ce e nou acolo?

Andra: Două ore jumate. Imi amintesc cu drag că erau două ore jumate, atata tine concertul.

Florin Călinescu: Se repeta partea I sau de ce tine atât? Pai si manânci pe scenă?

Andra: Nu mănânc, cânt.

Florin Călinescu: La tine cât ține un concert, Smiley?

Smiley: Tot așa. Eu am vreo două- trei piese în care dorm.

Andra: Concertele prin țară sunt o oră”, a fost discuția dintre Florin Călinescu, Andra și Smiley.

Emisiunea Românii au talent a fost vineri lider de audiență

Vinerea trecută a fost ultima ediția a preselecțiilor Românii au talent. Ediția a fost lider absolut de audiență. Acest show a înregistrat 11.1 puncte de rating și 30.7% cotă de piață în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce postul de televiziune de pe poziția secundă avea 8.3 puncte de rating și 22.9% share.

La nivelul publicului cu vârsta cuprinsă 18 și 49 de ani, din mediul urban, în intervalul orar 20:28 – 23:09, postul de televiziune PRO TV a condus topul televiziunilor cu 9.9 puncte de audiență și 32.7% cotă de piață, în timp ce televiziunea de pe locul 2 avea 6.8 puncte de rating și 22.4% share.

Amintim că vinerea trecută, peste 2.2 milioane de telespectatori din întreaga țară au urmărit show-ul, iar în minutul de maximă audiență de la 22:49 aproape 2.7 milioane de români se uitau la emisiune.

În ediția din această seară, Andra, Alexandra, Andi, Florin, Smiley și Pavel se reunesc și discută despre concurenții care au primit 3 sau 4 de DA. În ediția de azi a emisiunii Românii au talent, sezonul cu numărul 11 se află cine sunt cei 14 concurenți care pășesc în semifinale, având în vedere că 10 numere deja au butonul auriu. În total, 24 de concurenți pot ajunge în cele două semifinale ale emisiunii.