Florin Busuioc, tranșant la adresa Poliției Române. Ce a putut spune despre agentul care nu a luat șpagă, Măruță e uluit

de: Iulia Statie
07 05. 2021

Florin Busuioc, cunoscut ca și Busu de milioane de români, a apărut astăzi, 7 mai, în emisiunea lui Măruță unde a vorbit despre cum va fi vremea în perioada următoare, dar și-a spus și părerea cu privire la anumite subiecte controversate ce au apărut în presă.

Florin Busuioc, mesaj tranșant la adresa Poliției Române. Ce a avut de transmis

Cătălin Măruță i-a prezentat lui Busu mai multe subiecte, însă unul i-a atras atenția în mod special acestuia. Este vorba despre știrea ce implică un polițist din Râșnov ce a refuzat să primească o mită în valoare de 500 de euro de la un șofer din București. Cel ce conducea a fost prins la volan, dorindu-și să ofere o plată în bani pentru a scăpa de pedeapsă.

Polițiștii anticorupție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au prins în flagrant o persoană din București în timp ce oferea mită în valoare de 500 de euro unui polițist, potrivit Agerpres. Șoferul își dorea să nu fie aplicate măsurile legale privind conducerea pe drumurile publice sub influența substanțelor interzise. Ce a avut Busu de spus despre acest subiect?

„Poliția a simțit nevoia să dea acest comunicat de presă ca să ne dăm seama că este un exemplu. Aceasta este normalitatea. Evident că poliția dă comunicate ca să se dea mare, să demonstreze că avem unul normal. Bineînțeles că sunt mulți, este greșit, este o aberație, aceasta este normalitatea, să se refuze șpaga. 500 de euro este o sumă mare, dar uite că s-a refuzat.”, a spus acesta la emisiunea ‘La Măruță’.

Cele mai trăznite întrebări pe care le-a primit Florin Busuioc. Ce îl întreabă românii

De asemenea, discuția a continuat, Cătălin Măruță întrebându-l pe Florin Busuioc dacă a primit vreodată mită pentru a schimba informațiile pe care le spune atunci când prezintă vremea. Acesta a râs și a dat un răspuns delicios, explicând că se miră că nu a primit anumite produse. Mai mult, Busu a vorbit și despre cele mai trăznite întrebări pe care le-a primit de-a lungul timpului.

„Nu pentru mine, pentru cei ce ar putea să facă acest lucru. Eu stau să mă mir că nu au venit să îmi dea sfeclă de la piață când le-am zis că se poate scoate sfecla. Mă întreabă cum este vremea, dacă se poate scoate sfecla. (…) Pe bune, mă întreabă. Mă întreabă dacă în august pot să facă nunta afară.

Și mă gândesc că este februarie, cum să îl întrebi pe om cum va fi în august încă din februarie? M-au mai întrebat dacă să își pună tablă pe casă, pentru că dacă ploua era cam greu să o pună. Mă întreabă de sfeclă, de nunți, cam așa sunt întrebările.”, a adăugat Busu.

Florin Busuioc, vești proaste despre vremea din weekend

Cât despre meteo, Busu a venit cu unele informații ce o să fie extrem de folositoare pentru români în următoarele zile. Se pare că mâine vremea o să fie capricioasă, dar de duminică totul se reîntoarce la normal. Românii o să se bucure de sezonul călduros, căci, după cum a dezvăluit chiar Florin Busuioc, o să meargă totul din ce în ce mai bine.

„Vântul va bate cam nervos mâine, 50 de km pe oră la câmpie, la munte va bate cu peste 90 de km pe oră. Sunt ceva furtuni prin Europa, prin Germania. Astăzi s-a atins apogeul, 130 de kilometri pe oră. Foarte tare bate vântul, probabil se simte și la noi, dar nu așa de tare.
Dar doar mâine, duminică este foarte frumos peste tot, nu mai sunt probleme. Temperaturile ajung la normal. (…) O să fie din ce în ce mai bine.”, i-a spus Florin Busuioc lui Cătălin Măruță la PRO TV.