Fiul lui Ștefan Bănică Jr. este adorabil! Cât de mare a crescut Alexandru, de fapt
Anii trec, iar copiii lui Ștefan Bănică cresc văzând cu ochii. Violeta, Radu, dar și Alexandru se fac din ce în ce mai mari. Cât de mare a crescut mezinul familiei acum și cum își bucură familia?
Cât de mare a crescut Alexandru, mezinul familiei Bănică?
Mezinul familiei Bănică crește ce trece. Lucrurile și-au revenit la normal după ce mama lui a reușit să se bucure de noul statut și să-și revină la normal după ce a luat multe kilograme în timul sarcinii. Primăvara a ascos foarte multe vedete din casă, iar Lavinia a fost una dintre ele.
Cea din urmă a fost la cumpărături, dar nu singură, ci cu fiul său. Miccuțul crește pe zi ce trece, iar fanii familiei cred că va face furori la fel ca Radu Ștefan și Violeta, deși este aspru protejat de familiei în timpul acesta, cum încă sunt cei doi.
Mezinul familiei urmează să împlinească 2 ani în luna mai și e clar răsfățatul. “Ştefan este un tată foarte cool. Este îndrăgostit până peste cap de copil. Sunt într-o perioadă foarte frumoasă a vieţii mele. A fost ceva sublim când mi-am luat prima oară bebeluşul în braţe. Am noroc de un copil foarte bun şi cuminţel. Cred că va avea mult umor”, mărturisea Lavinia, la Pro Tv, de curând.
Deși vremurile nu indică o ușurință în a-și face meseria, Ștefan Bănică a continuat să facă surprize fanilor chiar în ziua dedicată femeilor: “Ştefan este un tată foarte cool. Este îndrăgostit până peste cap de copil.
Sunt într-o perioadă foarte frumoasă a vieţii mele. A fost ceva sublim când mi-am luat prima oară bebeluşul în braţe. Am noroc de un copil foarte bun şi cuminţel. Cred că va avea mult umor”, mărturisea Lavinia, la Pro Tv, de curând.
„Bravo, Lavinia! Arată persoanelor care te-au criticat că acele kilograme n-au rămas acolo”, aşa sună doar unul dintre mesajele de încurajare primite de brunetă după sarcină. Aceasta a luat destul de mult în perioada acu pricina, dar totuși a reușit să își revină rapid la formele care au consacrat-o. Fotoreporterii click.ro au indicat cum arată cei doi acum.
„Și iată cum se vuiește că divorțez”
„Și iată cum se vuiește că divorțez, pentru că apar într-o poză unde nu am verighetă pe deget! Păi nu divorțez eu? Eu cu asta mă ocup de când se crapă de ziuă! Că altă treabă nu am! Am un notar mic la usă care stă pe un scaun mare cu actele pregătite. La fel și instanța! Mă așteaptă zilnic în caz că s-a răzgândit notarul, căci nici ea, instanța sărăcuța, altă treabă nu are! Doamne, mare ți-e grădina!”, a spus vedeta pe Instagram.
„E o perioadă frumoasă pentru noi. Nu ştiu ce ar fi fost cu noi dacă ne-ar fi prins perioada asta fără cel mic. Aşa ne-am petrecut timpul cu el. Alexandru (n.r. – un an şi 6 luni) cântă la pian cu tati. Eu nu port verigheta. Ştefan are multe inele, iar printre ele este şi verigheta. Cumva, verigheta e în sufletul nostru. Nu divorţez, sunt foarte bine.”