Fiul lui Ion Dolănescu vrea să fie președinte. Unde și-a depus candidatura: ”Comunismul e opțiunea” (exclusiv)
Noi vești despre familia regretatului artist Ion Dolănescu. Fiul acestuia Dragoș a luat decizia care i-a uimit pe fanii regretatului artist de muzică populară. Vrea să devină președinte. În ce țară și-a depus candidatura fratele vitreg al lui Ionuț Dolănescu.
Fiul lui Ion Dolănescu vrea să fie președinte
Dragoș Dolănescu reușește, într-un fel sau altul, să capteze atenția mass-media. Fiul regretatului artist de muzică populară Ion Dolănescu a luat decizia vieții sale. Bărbatul are de gând să-și depună candidatura la președinție în Costa Rica, țara natală a mamei sale, Margarita Valenciano.
Dragoș Dolănescu și-a înființat un partid de dreapta în statul spaniol, numit, Costa Rica Justa, despre care speră că îl va ajuta în cariera sa politică și îi va îndeplini visul de a fi liderul țării la alegerile prezidențiale, care vor avea loc anul viitor, în 2022. Fiul cel mic al regretatului cântăreț de muzică populară Ion Dolănescu este deputat din anul 2018, iar recent a devenit președintele partidului anterior menționat.
„Tricolorul românesc a rămas ca simbol al vechiului partid fondat de mine. Noul partid pe care l-am înființat este tot de dreapta și se numește ”Costa Rica Justa”. Iar sigla noului partid este în culori vii, pe o linie cu o grafică modernă. Îmi doresc o țară democratică în care să lupt pentru drepturile oamenilor, pentru toate categoriile, inclusiv pentru săraci.
M-am implicat în numeroase activități caritabile, dar nu numai. Sper ca tatăl meu să fie mândru de mine, de acolo, de unde este. Am reușit să devin cunoscut în Costa Rica. Și, chiar dacă nu am moștenit talentul muzical de la tata, am luat spiritul civic și politic și o să-i port numele cu cinste peste tot pe unde ajung”, a declarat Dragoș Dolănescu, în exclusivitate pentru impact.ro.
Cum luptă Dragoș Dolănescu împotriva comunismului
Fratele lui Ionuț Dolănescu luptă împotriva comunismului din Costa Rica și din Cuba, iar declarațiile sale anticomuniste au atras atenția autorităților cubaneze:
„Totul a început la Miami, când am fost desemnat secretar general al unei organizații politice a țărilor din America Latină. Atunci am criticat conducerea din Cuba. Și cred că atitudinea mea împotriva regimului comunist a înfuriat autoritățile cubaneze. I-am criticat, pentru că ei sunt la putere de 62 de ani în această țară și, de-a lungul timpului, autoritățile au executat zeci de mii de țărani, care nu doreau să-și dea pământul. Și mai spun că ei trăiesc într-o țară democratică, pentru că fac alegeri.
Dar ce alegeri fac cu un singur partid? În Cuba comunismul e singura opțiune, cu un singur partid! La fel se întâmplă și în Venezuela și în Nicaragua. Acum să vedem unde au ajuns acum aceste țări, la ce nivel de sărăcie?! Oamenii pleacă din aceste țări sărace ”democratice”.
Dacă cineva comentează ceva, îi bagă la pușcărie. Ce democrație este aceasta? Și în Venezuela am făcut declarații anticomuniste. Sunt anticomunist? Nu mai pot să dorm, ce să spun! O să trebuiască să învăț să trăiesc de acum și fără viza de Cuba. Uite de ce nu am dormit azi-noapte!”, a completat Dragoș Dolănescu pentru sursa citată.