Finala Ferma de la PRO TV. Cine sunt cei doi finaliști și ce șanse au

de: Redacția
23 05. 2019

Ferma, un nou început, de la PRO TV, se apropie de fapt, de sfârșitul acestui sezon. Au mai rămas doar doi concurenți care se vor confrunta în marea finală din această seară (joi, 23 mai) de la ora 21:30.

Ferma a revenit pe micile ecrane cu un nou sezon plin de surprize pentru telespectatori. Timp de 17 săptămâni, 20 de concurenți, printre care și mai multe vedete autohtone, au trecut prin experiențe diverse, unele mai plăcute, altele mai stresante.

În fiecare joi seara, de la 21:30, i-ai putut vedea cum au încercat să facă față provocărilor de la fermă, să treacă peste probele dificile, să aspire la marele premiu sau, dimpotrivă, să-și boicoteze propria poziție și să plece mai repede acasă, pentru că n-au putut suporta viața de la țară.

Adevărul este că acest stil de viață nu este pentru oricine, mai ales pentru vedetele care sunt învățate cu luxul, cu bunăstarea și cât mai puține sarcini cotidiene.

Ferma: cine sunt cei doi finaliști care se vor duela pentru marele premiu

Doar cei mai harnici și mai puternici concurenți au ajuns departe în concurs, iar în marea finală de la Ferma, din această seară, se vor confrunta sportivul Marius Crăciun (23 de ani) și luptătorul de K1 Cătălin Moroșanu (43 de ani). Cu toate că acesta din urmă are aproape dublul vârstei rivalului său, Moroșanu a reușit să facă față tuturor probelor. Ce-i drept, chiar o probă de forță i-a cam dat emoții și aproape că s-a panicat în semifinală.

Marius Crăciun, în schimb, modest și harnic, și-a dat silința să fie printre cei mai buni concurenți:

„Sunt mândru de mine. Poate că nu sunt conştient în momentul de faţă de cât de multe am realizat şi că sunt în finală. Am primit atâtea cuvinte de laudă, sunt foarte fericit, bucuros şi mândru. Sunt atâţia oameni pe care nu credeam că îi voi cunoaşte vreodată şi că îmi vor fi aproape, că mă vor susţine şi că îmi vor spune atâtea lucruri frumoase, că s-au ataşat de mine şi că mă încurajează. Sunt oameni pe care îi vedeam doar la televizor, iar acum am onoarea să stau lângă ei şi să mă susţină în finala Ferma.” Marius Crăciun

„Mă voi duela cu unul dintre oamenii care mi-au devenit prieteni, care mi-a dat lecţii de viaţă, cu care am discutat foarte mult. Chiar vorbeam că oricât de buni prieteni suntem, în luptă vom fi adversari şi vom da tot ce putem, iar după luptă vom fi din nou prieteni“, a mai adăugat sportivul.