Finala Eurovision, boicotată în România! De ce a fost sesizat SRI
În Cluj-Napoca au apărut mai multe afișe care încurajează boicotarea finalei Eurovision 2019 din Israel. Motivul invocat de autorii afișelor este că România ar trebui să fie solidară cu Palestina, care este „pământ ocupat.” Comunitatea evreilor a sesizat Serviciul Român de Informații (SRI) și Primăria din Cluj-Napoca.
„În Cluj-Napoca au fost lipite afişe care îndeamnă la boicotarea finalei concursului Eurovision de la Tel Aviv. Sunt afişe antiisraeliene, antisemite, pe care scrie ‘Boicot’ şi ‘Fără spectacole pe pământ ocupat’ şi în care litera V din cuvântul Eurovision este stilizată şi apare ca semnul SS.
Cuvântul ‘Boicot’ a fost lipit şi peste fotografia unui scriitor evreu de pe afişul unui eveniment cultural care a avut loc cu ocazia împlinirii a 71 de ani de la fondarea statului Israel. Am sesizat în acest caz SRI, Primăria Cluj-Napoca, dar şi Ambasada Israelului”, a declarat preşedintele Comunităţii Evreilor Cluj-Napoca, Robert Schwartz.
Afișele care îndeamnă la boicotarea Eurovision 2019 au revoltat comunitatea evreilor din România
Federaţia Comunităţii Evreilor din România (FCER) este revoltată de afișele împânzite pe străzile din CLuj-Napoca, prin care se cere boicotarea finalei Eurovision 2019.
„Ne exprimăm revolta faţă de conţinutul absurd al unui afiş antiisraelian apărut pe străzile Clujului care îi îndeamnă pe trecători să boicoteze Eurovisionul. Motivul invocat de autori, pentru care spectacolul Eurovision din 2019 de la Tel Aviv trebuie boicotat este că România şi Palestina ar trebui să fie solidare şi să nu accepte spectacole pe ceea ce iniţiatorii campaniei numesc pământ ocupat”, se precizează într-un comunicat semnat de Aurel Vainer, preşedintele FCER.
Concursul Muzical Eurovision 2019 se află la cea de-a 64-a ediție. Aceasta va avea loc în Israel, în urma victoriei țării la ediția din 2018, organizată în Lisabona, cu piesa „Toy”, interpretată de Netta. Concursul se va desfășura în Tel Aviv Convention Center și va fi format din două semifinale pe 14 și 16 mai și marea finală pe 18 mai 2019.