A 64-a ediție a Eurovision 2019 a fost deschisă oficial duminică, pe 12 mai. Pe covorul portocaliu, o premieră în istoria concursului, a defilat și delegația României, în frunte cu Ester Peony, concurenta țării noastre.
Eurovision 2019 s-a deschis oficial, duminică, la Tel Aviv, în Israel. Toți concurenții au defilat prin fața presei în ținute elegante, s-au lăsat pozați de fani și au acordat interviuri jurnaliștilor prezenți la eveniment. Recepția a avut loc în Piața Habima.
Sute fani au fost prezenți la ceremonia din Tel Aviv, iar concurenta din partea României, Ester Peony, a stat de vorbă cu aceștia și s-a fotografiat cu ei.
Ester Peony a fost îmbrăcată pe covorul portocaliu într0 rochie albă. Ea a venit însoțită de Alex Șerbu, producătorul muzical „On a Sunday” și de ceilalți artiști care urcă, alături de ei, pe scenă – backing vocals și dansatorii-, delegația României fiind condusă de Smaranda Vornicu-Shalit.
„Drumul spre scena Eurovision trece pe aici, la covorul portocaliu, o defilare pe care nu o voi uita niciodată. Am fost înconjurați de fani, jurnaliști, prieteni ai Eurovision care ne-au îmbrățișat cu simpatie și căldură înainte de emoțiile concursului. Spiritul Eurovision s-a descătușat aici, în Tel Aviv, unde mă simt, deja, ca acasă”.
Ester Peony
Semifinalele Eurosivion au loc pe 14 şi 16 mai, iar finala este programată sâmbătă, 18 mai. Ester Peony va urca pe scena Eurovision Song Contest joi, 16 mai, în a doua semifinală a competiţiei, iar România urcă pe scenă cu numărul 6.
Pentru a ajunge în finală, reprezentanta țării noastre trebuie să se claseze în primele zece piese apreciate de juriu și de public în seara de joi, 16 mai.
Ester Peony va concura cu reprezentații următoarelor țări: Elveția, Suedia, Irlanda, Austria, Moldova, Letonia, Danemarca, Armenia, Albania, Azerbaidjan, Macedonia, Norvegia, Rusia, Olanda, Croația, Lituania, Malta.
Casele de pariuri cred că Ester Peony, concurenta României, are sub 1% șanse să câștige trofeul Eurovision din acest an.