Filmul lăsat moștenire de Nicolae Ceaușescu pentru românii din 2080. Ce mesaj transmit imaginile

Un filmuleț delicios, realizat pentru generațiile viitoare stă cuminte pe un raft în arhiva Studioului de film „Alexandru Sahia”. E astfel gândit și realizat, încât să fie de folos copiilor copiilor noștri, dacă noi nu mai apucăm.

Sub comuniști, Bucureștiul avea mai multă verdeață

Scurtmetrajul, intitulat „Pentru strănepoți, încă ceva depre București„, e realizat în anii 1980 și e dedicat generației 2080. Are ]n jur de 14 minute și e regizat de Paula și Doru Segall. A fost selectat pentru valoarea lui documentară de cercetătoarea Adina Brădeanu de la University of Westminster, să facă parte din colecția Sahia Vintage 1.

Nu știm cum va arăta Bucureștiul anului 2080, dar un lucru: nu va avea atâta verdeață câtă se vede în acest documentar. De altfel, vocea din off laudă spațiul verde de 21 de mp pe cap de locuitor. „Pentru strănepoți, încă ceva despre București” are câteva imagini absolut încântătoare. Într-una dintre ele s evede un taxi cu remorcă, în care stă o fată care cântă la harpă.

Un peisaj care, chiar astăzi, în zilele noastre, pare scos din filmele vechi italienești și care, probabil, o să fie cu atât mai interesant peste treizeci de ani.

Cine a fost Alexandru Sahia și de ce singurul studio de film de pe vremea lui Ceașcă îi poartă numele. „Sahia” înseamnă ceva!

Studiourile „Sahia Film” au fost singurul producător de filme dinainte de decembrie 1989. Au luat ființă la 1 decembrie 1952. Alexandru Sahia a fost ziarist și scriitor de povești scurte. După liceul la Colegiul Sfântul Sava, s-a înscris la Universitatea București. A cochetat timp de un an cu viața în mânăstire, apoi a plecat în Tărâmul cel Sfânt, unde a hotărât să-și schimbe numele în Sahia – termenul arăbesc pentru „adevăr”.

A scris multe reportaje și nuvele scurte pentru mai multe publicații, printre care „Rampa”, „Cuvântul Liber” și „Adevărul”. Din cauza cenzurii, scriitura lui a avut mult de suferit. Este și motivul pentru care nu s-a bucurat de prea mulți cititori. Aflat într-o continuă căutare a sensului vieții, în 1935 a vizitat Uniunea Sovietică. A fost cu adevărat impresionat de ceea ce a văzut acolo, astfel că a scris un text entuziast, intitulat „Uniunea Sovietică azi”. Un an mai târziu s-a înscris în Partidul Comunist. Peste ]nc[ un an avea să moară de tuberculoză netratată.