04 aug. 2024 | 13:45

Filmul groaznicului accident din Maramureș. Ce modificare ar fi făcut șoferul la mașină. Poliția a deschis dosar penal

Știri generale
Filmul groaznicului accident din Maramureș. Ce modificare ar fi făcut șoferul la mașină. Poliția a deschis dosar penal

Tragedia care a avut loc pe o șosea din Maramureș a șocat pe toată lumea. Doi polițiști, de 25 și 28 de ani, și-au pierdut viața într-un accident teribil, în urma căruia mașina s-a rupt în două după ce a lovit un stâlp.

În aceeași mașină se afla și o tânără, singura care a supraviețuit. Aceasta a fost transportată de urgență la spital.

Cum s-a produs accidentul?

Șoferul, aflat în timpul liber, tocmai își îmbunătățise mașina, potrivit apropiaților. Alexandra și Bogdan abia intraseră în tura de seară la postul din Târgu Lăpuș. După instructajul de rutină, cei doi au urcat în mașina unui coleg aflat în timpul liber, probabil pentru a testa vehiculul modificat. Un apropiat al celor doi a declarat: „I-a pus mai mulți cai.”

La ieșirea din oraș, șoferul a pierdut controlul și s-a izbit de un stâlp. Impactul a fost devastator, mașina fiind practic ruptă în două. Prima ipoteză a anchetatorilor este viteza excesivă. De la locul primei coliziuni cu bordura până la stâlp sunt peste 150 de metri, timp în care șoferul nu a reușit să redreseze mașina. Înainte de impactul fatal, vehiculul a rupt un gard din beton și a fost proiectat într-un stâlp.

Care este starea tinerei?

Cei doi polițiști nu au avut nicio șansă, fiind prinși în mașina distrusă. Polițista de 25 de ani aflată pe bancheta din spate a scăpat cu răni. „Este internată pe secția de ortopedie, stabilă, cu mai multe leziuni și fracturi. Evoluția este favorabilă,” a declarat managerul Spitalului Județean Baia Mare. Ancheta este în desfășurare pentru a stabili cauzele exacte ale incidentului.

Polițiștii au deschis dosar penal

Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș a deschis un dosar de cercetare penală în urma accidentului.

„Cu privire la accidentul produs aseară, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Sub coordonarea procurorului, continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările incidentului. Suntem profund îndurerați și transmitem sincere condoleanțe familiilor celor doi colegi decedați,” au transmis oficialii IPJ Maramureș.

Parteneri
Cine este și ce s-a ales de fosta soție a lui Ilie Bolojan. Noul președintele al României și-a părăsit nevasta după ce a devenit primar la Oradea.
Redactia.ro
Cum a reușit un român să-și construiască o casă fără să facă credit. „Am gătit acasă și am mâncat din acea mâncare până am terminat-o"
Click.ro
Băsescu râde de Crin Antonescu: I-a găsit coaliția loc de muncă. Ce a mai spus despre el
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, îl face praf pe Călin Georgescu! L-a numit “voievod pe cal”, iar ce a spus despre el sigur va stârni scandal! „Să-i transmită cineva”
Unica.ro
Topul celor mai periculoase alimente pentru sănătate. De ce este important să eviți aceste preparate
EVZ.ro
Soțul Ancăi Molnar cere ajutorul oamenilor, la 7 luni de la moartea make-up artistei! De ce are nevoie Claudiu, după pierderea suferită
Spynews
Verdict pentru Călin Georgescu. Anunț oficial de la Serviciul Român de Informaţii (SRI)
Capital.ro
Laura Vicol e numele de pe buzele tuturor, dar oare ați văzut cum arată casa în care locuiește? “Regina luxului”, care ar fi cheltuit 1,6 milioane de euro din banii Nordis în cluburi de fițe și pe operații estetice, împarte o vilă ca în reviste cu soțul și cei doi copii ai lor. Detalii spectaculoase din interior
Avantaje
SE RECALCULEAZĂ PENSIILE
Mediaflux
Soțul Ancăi Molnar cere ajutorul oamenilor, la 7 luni de la moartea make-up artistei! De ce are nevoie Claudiu, după pierderea suferită
Spynews.ro
Când începe Sezonul 15 „Chefi la cuțite”. Mai e puțin până la marea premieră
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro