Filmul Colectiv, nominalizat la Oscar pentru două categorii. Anunțul de ultimă oră din SUA

de: Ana Chivu
15 03. 2021

Academia de film a luat în calcul documentarul românesc despre tragedia Colectiv pentru două categorii: cel mai bun documentar și cel mai bun lungmetraj internațional. Actorii sunt extrem de încântați de reușită și de faptul că din ce în ce mai mulți oameni vor auzi de tragicul caz ce chiar și acum ridică prea multe semne de întrebare.

Filmul Colectiv, nominalizat la Oscar

Academia americană de film a luat în vizor filmul Colectiv pentru două categorii. Astfel, documentarul românesc se află acum pe lista scurtă a nominalizărilor. Decernarea premiilor urmează să aibă loc în data de 25 aprilie.

De asemenea, pelicula care arată pas cu pas tragedia pentru care România a purtat doliu a câștigat în anul 2020 Premiul academiei Europene de film pentru cel mai bun documentar și Premiul pentru cel mai bun lungmetraj străin de la Societatea Națională a Criticilor de Film din Statele Unite ale Americii. Este pentru prima oară când un film românesc atinge o astfel de performanță.

Pelicula a luat naștere în anul 2019 în regia lui Alexander Nănău și urmărește o investigație a jurnaliștilor de la Gazeta Sporturilor despre corupția din sistemul de sănătate românesc care a cauzat evoluția controversată a dezastrului de la clubul Colectiv.

„Este o mare onoare. Aş vrea să le mulţumesc membrilor Academiei. Protagonistul nostru este un jurnalist independent care are curajul să dezvăluie corupţia. Este important că cinematografia europeană îşi îndreaptă privirea spre jurnalismul de investigaţie. Vă mulţumesc”, a declarat regizorul Alexander Nanau, într-o intervenţie virtuală în cadrul galei, după anunţarea premiului.

Detalii despre tragedie: cauza, arestări și acuzații

„Filmul a avut şi înainte de pandemie un succes mare la public şi critică, dar, odată ce oamenii au realizat că realitatea din România pe care o văd este atât de aproape de societăţile lor, s-a bucurat de un succes ieşit din comun la presa internaţională, fiind, între timp, dat ca unul dintre cele mai bune din lume din anul 2020. Ceea ce ne ajută foarte mult pentru vizibilitate şi vom vedea mai departe cum se va traduce asta în sezonul premiilor din America”
Alexander Nănău (Sursa: news.ro)

Tragedia a avut loc în ziua de vineri, 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv situat pe strada Tăbăcarilor. Acesta a fost cel mai grav incendiu din România. În urma celor întâmplate au avut loc: 65 de decese, 185 de persoane spitalizate, 12 arestări cu acuzațiile – ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă. Cauza indicată de specialiști: aprinderea spumei acustice prin utilizarea focurilor de artificii.