Un fenomen îngrijorător a luat amploare în Coreea de Sud. Aproape 1.600 de turiști au fost filmați cu camere video spion în timp ce se aflau în camerele de hotel în care au fost cazați. Imaginile puteau fi urmărite în direct pe internet, în schimbul unui abonament lunar.
Numai în ultimele 5 luni, 4.000 de persoane și-au făcut conturi pe site-ul care transmite în direct imaginile surprinse de camerele video spion în 30 de hoteluri din 10 orașe din Coreea de Sud. Dispozitivele erau amplasate în camerele de hotel, în uscătoarele de păr, în decodoarele TV și în dulapuri. Polițiștii au format echipe speciale pentru a detecta camerele video folosite în mod ilegal.
Cei care doreau să urmărească în direct imaginile puse la dispoziție pe pagina de internet achitau un abonament lunar de aproape 45 de dolari. Autoritățile au arestat până acum 2 bărbați, însă fenomenul a luat amploare în ultima vreme și îi îngrijorează pe sud-coreeni, mai ales că unele persoane au fost filmate chiar în propria casă.
Polițiștii au reușit să prindă în flagrant delict un bărbat care filma o tânără prin fereastra apartamentului ei aflat la etajul 27, însă l-au eliberat după doar câteva ore. „Mi-e frică să stau în casă acum, din cauza a ceea ce s-a întâmplat. Am fost filmată la mine acasă. Nu vreau să fiu aici, dar îmi este teamă să ies din casă, chiar şi pe timpul zilei. Viaţa mea a fost distrusă după acest incident. Şi eu nu am greşit cu nimic!”, a declarat tânăra.
Peste 6.400 de plângeri pentru filmare ilegală au fost înregistrate în Coreea de Sud doar în anul 2017. Zeci de mii de femei au ieșit în stradă pentru a cere pedepse mai aspre pentru cei care filmează ilegal. Au fost cele mai mari mișcări de stradă ale femeilor din istoria țării.