Fiica lui Gică Popescu arată senzațional la 20 de ani. Cu ce se ocupă Maria

de: Ana Chivu
21 09. 2020

Fiica lui Gică Popescu s-a transformat într-o femeie impresionant de frumoasă. Cum arată tânăra la 20 de ani și care a fost parcursul ei până acum? La momentul actual, celebrul său tată are cu ce să se mândrescă. Maria și-a desprins aripile și încearcă să-și clădească o carieră.

Cum arată și cu ce se ocupă fiica lui Gigă Popescu?

Gică Popescu are cu ce să se mândrească! Dincolo de cariera strălucitoare și pentru care se găsesc numai cuvinte de laudă sunt realizările sale cele mai mari – copiii. Maria și Nicolas au ales o cale extraordinară. Au crescut simplu, frumos, mereu cu educația la ușă și cu pasiuni care să-i aducă din ce în ce mai sus. Maria studiază la Milano, iar Nicolas joacă pentru echipa FC Viitorul. În timp ce tânărul de 17 ani a urmat calea tatălui și a preluat ștafeta, Maria a devenit studenta uneia dintre cele mai celebre facultăți din Europa – Bocconi din Milano.

Tânăra este foarte activă pe rețelele de socializare și nu se ferește să-și arate formele cu care a înzestrat-o mama natură, mai cu seamă că pozele sale și ipostazele în care se surprinde sunt o încântare pentru cei care doresc s-o cucerească. Fiul lui Gică Popescu a semnat la vârsta de doar 15 ani un contract cu Viitorul.

„Chiar acum am terminat procedura de transfer. Am înregistrat toate actele la Ligă. E jucătorul nostru”, au declarat oficialii Academiei Gheorghe Hagi pentru GSP.ro.

„Nu mă apasă că sunt fiul tatălui meu. E o mândrie, îmi dă ambiție, motivație. Dar vreau să reușesc ca Nicolas Popescu, nu ca băiatul lui Gică Popescu. Sunt stelist de mic, îmi place cum joacă Viitorul și țin cu Craiova, că sunt oltean. Aș vrea să ajung la Viitorul și apoi la Barcelona”
Nicolas Popescu (Sursa: gsp.ro)

Maria Popescu are 20 de ani și învață la Milano

„Baiatul e bolnav de fotbal”

„Baiatul e bolnav de fotbal, are si talent, dar daca la scoala ia vreo nota mica, nu-l mai las in ziua respectiva la antrenament. In ceea ce o priveste pe fiica mea, invata foarte bine iar eu vreau sa candideze doar la universitati de top. In momentul in care esti admis la o astfel de facultate, jumatate de viata este rezolvata. u cred ca, foarte curand va fi mult mai rau decat acum, nu avem infrastructura sportiva, cum exista in toate tarile civilizate, copiii nu au unde sa-si consume energia si raman in fata calculatoarelor ore in sir. Vom fi o tara plina de bolnavi”
Gică Popescu