Fiica lui Aurelian Preda o duce greu. Ce a pățit Anamaria înainte de a împlini 21 de ani
Pe 27 septembrie 2016, la vârsta de 47 de ani, Aurelian Preda își dădea ultima suflare într-o clinică privată din Austria, lăsând multă durere în urmă. Fiica regretatului interpret de muzică populară, Anamaria Rosa Preda, încearcă să treacă peste problemele care o apasă.
Ce probleme are fiica lui Aurelian Preda
Un dor cumplit o apasă pe Anamaria Rosa Preda, în vârstă de 21 de ani, la 5 ani de la moartea interpretului de muzică populară. Aceasta a rămas în casa moștenită de la Aurelian Preda și recunoaște că problemele o urmăresc de când acesta și-a încheiat socotelile lumești.
„Da. Îi simt lipsa mereu! Sinceră să fiu, de când a decedat tatăl meu nu îmi mai merge viaţa atât de bine pe cât mergea, pentru că el a fost practic stâlpul meu!”, a zis Anamaria Rosa Preda pentru Click!.
„Financiar îmi este greu”
Fiica lui Aurelian Preda recunoaște că i-a fost greu pe toate planurile după moartea tatălui său, însă pe plan financiar a avut cele mai multe probleme. Aceasta a încercat să găsească un echilibru timp de 4 ani pentru a trece peste necazurile care o apasă.
„Cred că din toate punctele de vedere. Şi financiar îmi este greu, doar că am reuşit să fac un echilibru în viaţa mea.
Mi-a fost greu în jur de 4 ani, în care mi-a fost foarte greu să îmi găsesc acest echilibru, dar uşor-uşor l-am găsit, şi emoţional, şi psihic, am şi câţiva oameni lângă mine, foarte puţini.”, a mai zis aceasta.
Cine este alături de Anamaria Rosa Preda după moartea tatălui său
De asemenea, Anamaria Rosa Preda a recunoscut că multe persoane i-au fost aproape după moartea tatălui și au ajutat-o cu numeroase sfaturi, însă, pe măsură ce timpul a trecut, oamenii care au vrut să o ajute s-au evaporat.
Fiica regretatului interpret de muzică populară a explicat că are foarte puține persoane de încredere, care nu au părăsit-o nicio secundă și au ajutat-o să treacă peste problemele din viața ei. Totuși, mulți oameni care se aflau în jurul ei nu i-au mai oferit sprijin în ultima perioadă.
„După moartea tatălui meu, s-au arătat mulţi viteji o bună perioadă de timp şi mulţi mi-au fost aproape, bine, şi din punct de vedere al vorbelor, al sfaturilor, dar uşor-uşor, în fiecare lună mai dispăreau câteva persoane.
În ultima perioadă pot spune că, chiar mă uitam la filmările de la majorat, unde am avut 120 de invitaţi, din 120 de invitaţi cred că doar 5 mi-au rămas aproape.”, a adăugat fiica lui Aurelian Preda.