Iulia Albu are o fiică superbă. La doar 14 ani, Mikaela calcă pe urmele mamei sale și face furori pe rețelele de socializare cu ținutele ei. Arată deja ca un model internațional.
Fiica Iuliei Albu a atras atenția cu cea mai recentă apariție. Mikaela are doar 14 ani, dar se pare că are de gând să o întreacă pe mama ei. Tânăra a apărut pe rețelele de socializare purtând o ținută superbă, în ton cu vremea.
„Ei place foarte mult acest domeniu. Eu aș dori să nu urmeze chiar același drum pe care l-am urmat eu, pentru că eu a trebuit să fac două facultăți până mi-am dat seama ce mi se potrivește. (…) Aș dori să facă din prima lucrul care o pasionază cel mai mult. Vom vedea care va fi acela. Este talentată în multe domenii, dar cred că este important să alegi o profesie care să-ți lase timpul să și trăiești”, a declarat Iulia Albu, pentru unica.ro.
De asemenea, Mikaela a absolvit recent clasa a VIII-a la Școala Titu Maiorescu din București și a sărbătorit reușita la banchetul de sfârșit de gimnaziu. Tânăra s-a pregătit intens, iar mama ei a ajut-o să arate impecabil într-o seară importantă pentru ea.
Acum că a terminat clasa a VIII-a, urmează primul examen important din viața Mikaelei. Se pregătește intens pentru Evaluarea Națională și are de gând să obțină cele mai bune note, pentru a intra la un liceu de top.
„Fiica mea are 14 ani și se pregătește de examen la liceu. Este foarte dificil să stai în casă cu un adolescent care are tot felul de drame existențiale. Acum o înțeleg pe mama. Mama, te înțeleg perfect! Dar este un copil minunat, ca toți copiii din lumea asta. Și ăsta este textul tuturor mămicilor din lumea asta. Este un copil minunat care îmi pune problemele corecte la momentele cele mai nepotrivite”, a spus Iuliana Albu.
Criticul de modă a recunoscut că are încredere în fiica ei că va obține note foarte bune, dar are emoții mari.
„Da, am emoții pentru ea, pentru examenul ei. Am emoții în fiecare zi când pleacă de acasă și până se întoarce. Pentru că asta înseamnă să fii părinte.”