Fiica Antoniei și a lui Vincenzo Castellano a împlinit 14 ani și a avut parte de o petrecere și cadouri pe măsură. Tatăl ei a surprins-o cu un cadou extravagant cu ocazia aniversării, iar bucuria Mayei a fost uriașă.
Fata Antoniei din căsătoria cu Vincenzo Castellano este o adolescentă în toată regula și tocmai a împlinit 14 ani. Tatăl ei, alături de care locuiește în cea mai mare parte a timpului, i-a organizat o petrecere de zile mari acasă în Italia, alături de familie și prieteni.
Cu ocazia aniversării, Maya a primit și un cadou pe măsură. Tatăl ei nu s-a uitat la bani și i-a cumpărat prima ei mașină. Vincenzo Castellano s-a grăbit puțin cu cadoul, deoarece Maya nu poate conduce deocamdată. Mașina este un model destinat adolescenților, însă vârsta minimă de la care Maya o poate conduce este 16 ani.
Chiar dacă se va bucura de cadou de pe locul din dreapta pentru următorii 2 ani, Maya a fost extrem de emoționată și de surprinsă atunci când a văzut mașina.
În ultimii ani, Antonia și fostul soț au căzut la pace și au comunicat mai bine în ceea ce privește creșterea fiicei lor. Artista a suferit mult după despărțirea de omul de afaceri, pentru că Maya a rămas alături de el, în Italia. Acum, cântăreața își poate vedea fetița mai des, iar recent a vorbit despre preocupările și pasiunile pe care le are fiica ei, la 14 ani.
”Maya este foarte atrasă de zona artistică, dansează deja de câțiva ani, face parte dintr-un grup de dans. Dar și când este în România, mai vine cu mine la studio și cu Alex. La fel și băieții, merg des cu tatăl lor la studio și, deocamdată, dacă îi întreabă cineva ce vor să se facă atunci când vor fi mari, spun că artiști. Vom vedea în timp ce decizie vor lua și ce vor face în carieră, noi îi vom susține, indiferent ce cale vor alege.
A fost o situație delicată, am suferit mult din cauza distanței, dar nu m-a oprit să fiu aproape de ea, să vorbim constant, să ne vedem, să o vizitez în Italia, să mergem în vacanțe, iar acum și ea vine în România. Am vrut în tot acest timp să mă simtă aproape, să nu fie un impediment distanța. Ce este super important este că eu și Vincenzo avem o relație foarte bună, ceea ce ajută enorm și mă bucur”, a spus artista, într-un interviu pentru viva.ro.