În februarie 2021, Președintele János Áder i-a trimis o scrisoare omologului său român, Klaus Iohannis. În documentul cu pricina, Áder îi solicita președintelui Iohannis să ia măsuri în legătură cu poluarea repetată a râurilor ungare. Este bine știut faptul că România are, din păcate, un grad relativ mare de poluare. Recent, membrii ai partidului de guvernământ, Jobbik, au decis să protesteze în fața Ambasadei României de la Budapesta, pe aceeași temă.
În scrisoare Áder a menționat că secțiunea maghiară a râului Szamos a fost recent poluată. Conform acestuia râul fusese poluat cu metale grele provenite din minele nefolosite din nordul României.
János Áder i-a cerut omologului său să promoveze respectarea de către România a obligațiilor asumate în cadrul acordurilor bilaterale și internaționale de mediu.
Autoritățile ungare au fost alertate cu privire la poluarea râului Szamos. János Áder a afirmat în scrisoarea sa că procentele de concentrații de zinc, cupru și cadmiu sunt „peste nivelurile acceptabile”.
Nu se știe încă ce impact va avea poluarea actuală asupra calității apei, precum și asupra florei și faunei râului, a declarat János Áder. Oficialul maghiar a mai adăugat că „ne confruntăm cu cea de-a mia oară ocazie de poluare a apei din partea României”.
El a precizat că dezastre similare au avut loc în 2000, 2013 și 2018. Atunci deșeurile toxice de la minele nefolosite din România au ajuns în cursurile de apă din Ungaria.
„Sunt convins că trebuie să rezolvăm această situație periculoasă fără întârziere. Ecosistemele râurilor ungare sunt extrem de fragile de la deversarea devastatoare de cianură din 2000.
Obligațiile convenite de comun acord oferă modalități legale de a adopta o poziție fermă împotriva poluatorilor. Poziții de a preveni alte daune aduse mediului.”, declara János Áder în scrisoarea sa.
Protestul a avut loc săptămâna trecută, vineri, la Ambasada României. Politicienii Jobbik au mers cu o petiție și trei saci de deșeuri. În protest aceștia au declarat că, de zeci de ani, râurile transferă gunoiul din România în partea maghiară.
„Béla Adorján, membru al Adunării Județene Szabolcs-Szatmár-Bereg, a vorbit despre deteriorarea mediului. A vorbit și despre cheltuielile de miliarde de euro pentru organismele maghiare pe care vecinii noștri români le poluează și otrăvesc viitorul pe sute de kilometri.”; relatează agenția maghiară de știri MTI.
Béla Adorján a adăugat că s-a ales această soluție de protest pentru că ministrul Mediului din guvernul de la București nu a vrut să vorbească despre această problemă. Un alt motiv al protestului de vineri a fost că nici rezultatele raportului lor penal de acum doi ani nu a avut niciun rezultat.