Un fenomen uluitor a fost recent observat pe cerul orașului Chengdu, China, unde un videoclip viral arată cum cerul este luminat de nu mai puțin de șase ”sori”. Imaginile au declanșat o dezbatere intensă pe rețelele sociale, generând curiozitate și uimire. Este acest spectacol o manifestare a naturii sau doar o iluzie optică creată de condiții atmosferice speciale?
Pe 18 august, cerul din Chengdu a fost martorul unui fenomen rar care a captat atenția întregii lumi. O femeie din oraș a filmat ceea ce părea a fi șase sori care străluceau simultan pe cer, un spectacol incredibil care a devenit rapid viral pe rețelele sociale chinezești și nu numai.
Imaginile au stârnit numeroase reacții, unii oameni speculând că ar putea fi vorba de un fenomen supranatural, în timp ce alții s-au întrebat dacă nu cumva este doar un truc al luminii.
Această apariție neobișnuită a fost imediat comparată cu miturile și legendele din cultura chineză, cum ar fi povestea unui zeu care a doborât toți sorii de pe cer, lăsând unul singur pentru a permite vieții să prospere pe Pământ.
Deși ideea mai multor sori pe cer poate părea ieșită din comun, oamenii de știință au oferit o explicație rațională pentru acest fenomen. Potrivit experților, apariția celor șase sori nu este nimic altceva decât o iluzie optică cauzată de refracția luminii.
Refracția se produce atunci când lumina trece printr-un mediu, cum ar fi sticla sau particulele din atmosferă, și este deviată, creând astfel imagini multiple ale aceluiași obiect.
În cazul de față, reflexiile și refracțiile succesive au generat ”copii” ale soarelui pe cer, oferind privitorilor impresia că văd mai mulți sori. Acest fenomen este cunoscut și sub numele de ”halou” sau ”parhelie”, și este mai frecvent întâlnit în condiții meteo specifice, cum ar fi prezența cristalelor de gheață în atmosferă.
Imaginile surprinse la Chengdu au stârnit nu doar curiozitate, ci și numeroase reacții amuzante și interpretări creative din partea utilizatorilor de internet. Unii au făcut legătura între fenomen și miturile antice chinezești, în timp ce alții au glumit spunând că ”Pământul are astigmatism”.
”Îmi amintește de un mit chinezesc despre cum au existat odată mai mulți sori și era atât de cald încât nimic nu putea crește, până când un zeu a folosit un arc și o săgeată pentru a-i doborî pe toți în afară de un singur soare”, a precizat un utilizator Reddit.