Femeile puternice din familia lui Hagi apar împreună într-o fotografie cu totul specială. Cu puțin înainte de a împlini vârsta de 28 de ani, Kira Hagi a publicat în mediul online o imagine superbă cu mama, mătușa și bunicii săi. Tânăra a avut un mesaj înduioșător de transmis.
S-a născut într-una dintre cele mai cunoscute familii din România, numele pe care îl poartă i-ar fi putut deschide orice ușă și ar fi adus-o fără niciun efort din partea sa sub lumina reflectoarelor. Kira Hagi a ales însă să își construiască propriul drum în viață. S-a concentrat pe studii și a plecat să se formeze departe de România, refuzând avantajele pe care i le-ar fi adus, fără doar și poate, faima tatălui său, legendarul Gheorghe Hagi.
Cu doar câteva zile înainte de a împlini vârsta de 28 de ani, tânăra actriță a publicat pe o platformă de social media o fotografie emoționantă, în care apare cu mama, mătușa și bunicii săi.
„Sunt la a patra generație care a pavat drumul meu spre ceea ce sunt acum. Sacrificiul care m-a ajutat sa îmi ating visul a fost făcut cu mult înainte de a mă naște!”, a scris Kira Hagi, în descrierea fotografiei emoționante în care apare alături de cele mai importante persoane din viața sa.
În nici jumătate de oră de la publicare, fotografia a strâns câteva sute de reacții și comentarii:
„Frumoasa perspectiva,felicitari si multi ani cu impliniri,Kira Hagi!”, „La mulți ani frumoși și sănătoși. Foarte tare poza și ideea”, „…la multi ani ,cu bine-n familia-ti frumoasa…!”, „Cineva spunea, faptul că ne am născut se datorează unui înaintaș de al nostru care a luptat pt viața sa! La multi ani!” – sunt doar câteva dintre mesajele trimise de internauți.
Te-ar putea interesa și: Cum și-a făcut apariția Kira Hagi la cununia civilă a lui Ianis. Fata lui Gică Hagi a atras toate privirile FOTO
Fiica lui Gheorghe Hagi a mai transmis un mesaj emoționant, îndemnându-i pe cei care îi urmăresc activitatea în mediul online să nu uite niciodată trecutul și să îi iubească, respecte și celebreze pe cei care au făcut sacrificii pentru ca ei să se poată bucura astăzi de o viață liberă.
„Vă rugăm să vă acordați un moment pentru a vă cunoaște rădăcinile, căci în adâncul moștenirii noastre se află claritatea de a ne făuri viitorul. Cu drag, K”, a scris ea.
Te-ar putea interesa și: Kira Hagi, mesaj superb pentru Gheorghe Hagi după câștigarea titlului. Te va emoționa până la lacrimi