Femeia care a refuzat categoric să se mărite cu violatorul ei. Ce tradiție ireală a încălcat într-o țară din Europa

de: Ștefan R. Apostol
21 04. 2022

În urmă cu cinci ani, în 2017, actrița și regizoarea Asia Argento și-a exprimat dezgustul față de criticile primite din partea publicului italian după ce a prezentat acuzațiile de viol împotriva lui Harvey Weinstein. „Italia este cu mult în urma restului lumii în ceea ce privește viziunea sa asupra femeilor”, a declarat ea presei la acel moment. Dar, în urmă cu 56 de ani, Italia a fost zguduită de eforturile curajoase ale unei femei de a contesta modul în care țara tratează victimele violului. Lecțiile date de Franca Viola în 1966 sunt, din păcate, încă relevante și astăzi.

Franca Viola, femeia care a spus „Nu” în 1966

În 1966, Franca Viola a devenit prima femeie italiană care a acționat în instanță o convenție culturală. O convenție siciliană care o obliga să se căsătorească cu violatorul ei, conform celor de la Știri din Lume. Declarația ei către violatorul ei de la bară a devenit un strigăt de mobilizare pentru alte femei care au urmat exemplul.

Franca Viola a crescut în Alcamo, Sicilia, într-o familie de agricultori. În 1963, s-a întâlnit timp de șase luni cu Filippo Melodia, un localnic de 20 de ani care avea legături cu mafia, înainte de a-l respinge.

Căsătoria reparatorie”, o tradiție în Sicilia

El și-a petrecut anul următor în Germania, iar când s-a întors Franca Viola tot nu l-a dorit. Tânărul a recurs la măsuri violente, presupunând că legea îl susținea. Filippo Melodia a așteptat până când tatăl tinerei Franca a ieșit din casă. Apoi a dat buzna cu 15 prieteni și a răpit-o pe Viola. A ținut-o prizonieră într-o fermă izolată timp de peste o săptămână, timp în care a violat-o.

În mod tradițional, o astfel de crimă îngrozitoare ar fi fost scuzată în Sicilia. Ideea era ca cuplul să se căsătorească într-o „căsătorie reparatorie”. Prin acest demers bărbatul era iertat pentru violența sa. „Onoarea” femeii era restaurată. Aceasta nu era doar o tradiție informală. Era o excepție explicită în codul penal italian. În schimb, Franca Viola la dat pe Melodia în judecată pentru răpire, „violență carnală” și intimidare.

După ce Viola a refuzat să se căsătorească cu violatorul ei, se pare că membrii familiei sale au fost amenințați, ostracizați. Au fost chiar persecutați de majoritatea locuitorilor orașului. Se ajunsese până la punctul în care vița de vie și hambarul le-au fost arse până la temelie.

Procesul a făcut senzație în Alcamo

Mulțimile s-au înghesuit la dezbaterile despre proces. Presa internațională preluase cu titluri mari procesul. Cu toate astea, narațiunea publică a umbrit gândurile și scopurile tinerei Viola în această privință. Rapoartele din ziare o descriau ca fiind „blândă”, „subțire” și „drăguță”.

Procesul, în afară de senzaționalul din mica localitate Alcamo, a devenit și subiect de discuții în societatea italiană a acelor vremuri, una destul de tradițională. În cele din urmă, Filippo  Melodia a fost găsit vinovat și condamnat la 11 ani de închisoare. Ulterior, pedeapsa a fost redusă la zece ani, iar șapte dintre complicii săi au primit pedepse de patru ani.

Franca Viola, „destinată să trăiască ca o fată bătrână

Un articol din mai 1967 relata că Franca Viola, pionierul triumfător al dreptului, părea „destinată să trăiască ca o fată bătrână”. În cadrul unei discuții la televiziunea italiană, bărbații locali au fost de acord în unanimitate că Franca Viola a dat dovadă de un mare curaj, dar că niciunul dintre ei, personal, nu ar fi avut același curaj să se căsătorească cu ea. The Times a remarcat, de asemenea, că „sfidarea ei față de tradiție a fost de atunci imitată de cel puțin alte patru fete siciliene”.

În decembrie 1968, Franca Viola, în vârstă de 20 de ani, s-a căsătorit cu prietenul ei din copilărie, Giuseppe Ruisi, în vârstă de 25 de ani. Președintele Italiei a trimis 40 de dolari drept cadou de nuntă, iar ministrul transporturilor le-a oferit tinerilor căsătoriți o lună de călătorii gratuite cu trenul. Cei doi sunt și astăzi împreună, locuiesc în Alcamo, alături de cei doi fii și nepoții ei.

Filippo  Melodia a fost eliberat din închisoare în 1976 și alungat din Sicilia pentru legăturile sale cu mafia. A fost împușcat mortal în Modena doi ani mai târziu.

„Viola, Franca” la Festivalul de Film Tribeca

Regizoarea italiană Marta Savina a dat viață poveștii tinerei femei într-un scurtmetraj de 15 minute, care a fost proiectat la Festivalul de Film Tribeca.

Pentru Savina, „Viola, Franca” (2017) a fost o modalitate de a suprascrie expertiza care a umbrit alegerea curajoasă făcută de Viola la momentul respectiv.

Acest lucru este realizat prin expresivitatea fizică a actriței principale Claudia Gusmano, a cărei singură replică este cuvântul „nu”.