Diferențele dintre creierul bărbaților și cel al femeilor. De ce gândesc diferit
Diferențele dintre bărbați și femei se regăsesc și la nivelul creierului. Un studiu amplu a demonstrat că motivul pentru care femeile și bărbații gândesc și interacționează diferit din cauza modului în care funcționează creierul la cele două sexe.
N-ai nevoie de studii de specialitate ca să îți dai seama că femeile gândesc aproape totul diferit față de bărbați, dar dacă îți trebuie ceva concret, s-a făcut și acest studiu.
Cel puțin, așa spun cei de la Science Daily, care au preluat rezultatele unei analize medicale publicate n Journal of Alzheimer’s Disease.
Cercetătorii de la Amen Clinics din Newport Beach, California, au avut în vedere 46.034 de analize imagistice SPECT (tomografii computerizate cu emisii de fotoni), puse la dispoziție de nouă clinici americane. Scopul lor a fost găsirea unor diferențe cuantificabile dintre creierele femeilor și ale bărbaților.
Și au avut succes, pentru că rezultatele obținute îi ajută să înțeleagă mai bine motivul pentru care cele două sexe sunt sau nu predispuse la anumite afecțiuni neurologice:
“Acesta este un studiu foarte important care ne ajută să înțelegem diferențele în funcție de sex. Deosebirile cuantificabile pe care le-am identificat între bărbați și femei sunt esențiale pentru înțelegerea riscului de a dezvolta tulburări la nivelul creierului, precum boala Alzheimer, în funcție de sex. Utilizarea instrumentelor de imagistică prin rezonanță magnetică funcțională, precum SPECT, sunt esențiale pentru dezvoltarea pe viitor a unor tratamente pentru afecțiunile cerebrale”, psihiatrul Daniel G. Amen, fondatorul Amen Clinics, Inc., conform Science Daily.
Cum diferă creierul femeii de cel al bărbatului
Creierele femeilor participante la studiu erau active în mai multe zone cerebrale decât ale bărbaților. Asta înseamnă că erau mai bine irigate, iar cea mai intensă activitate era la nivelul cortexului perifrontal, responsabil pentru concentrare și pentru controlul impulsurilor. Creierul femeii este mai activ decât la bărbați și în regiunea limbică, de unde ți se reglează dispoziția și unde se instalează anxietatea în anumite cazuri. De aceea femeile sunt mai predispuse la a fi mai anxioase decât reprezentanții sexului opus.
La bărbați, în schimb, cea mai intensă activitate este în regiunile responsabile pentru percepțiile vizuale și coordonare. De aceea bărbații tind să fie mai atenți, mai ageri în situații de risc, decât femeile.
Persoanele participante la analize au fost puse fie să îndeplinească anumite sarcini, fie să stea pur și simplu, în timp ce SPECT le măsura nivelul de sânge din anumite regiuni ale creierului.
Interesant este că dintre subiecții care au luat parte la experiment, doar 119 de persoane sănătoase mintal și 26.683 de pacienți cu diverse afecțiuni psihiatrice, precum traume cerebrale, tulburări bipolare, schizofrenie, psihoze sau deficit de concentrare (ADHD).
Ca urmare a acestor diferențe, femeile sunt mai predispuse la instalarea bolii Alzheimer și a depresiei și anxietății.
La rândul lor însă, bărbații sunt mai predispuși la ADHD și probleme de comportament, își controlează mai greu pornirile și stările emoționale.