14 iul. 2020 | 13:40

FCSB a bifat al doilea transfer al verii! Un atacant de la o rivală din play-off

Sport
FCSB a bifat al doilea transfer al verii! Un atacant de la o rivală din play-off
Sergiu Buș a marcat singurul său gol în play-off chiar împotriva celor de la FCSB

FC FCSB are un nou sezon slab și este în pericol să rateze participarea în cupele europene pentru sezonul viitor. Gigi Becali face câteva schimbări importante, atât la nivelul băncii tehnice, cât și la nivelul lotului. Cuplul Toni Petrea / Mihai Pintilii vine în locul lui Bogdan Argeș Vintilă. Iar doi jucători au semnat deja contractele pentru sezonul viitor. Ambii vin liberi de contract. Marius Briceag, fost fotbalist la CSU Craiova, a semnat la începutul lunii. Astăzi a venit rândul lui Sergiu Buș, 27 de ani, fostul atacant al lui Gaz Metan Mediaș, care va fi prezentat la palat, anunță Fanatik.

Sergiu Buș va primi la FCSB un salariu de 12.000 de euro pe lună, dar și o primă de 50.000 de euro

Atacantul pleacă liber de contract de la Mediaș și va încasa 50.000 de euro la semnătură, plus un salariu de 12.000 de euro pe lună. Inițial, fotbalistul a dorit mai mulți bani la semnătură și a fost refuzat de Becali. Buș a acceptat să își diminueze pretențiile și, în plus, a oferit o declarație prin care cu siguranță l-a cucerit pe noul patron.

„E normal ca domnul Becali să facă ce vrea! Sunt banii lui”

Sergiu Buș este cotat la 600.000 de euro, conform Transfermarkt. A marcat 11 goluri pentru Gaz Metan Mediaș în acest sezon, în 31 de partide. În faza play-off a competiției are o singură reușită, chiar pe terenul celor de la FCSB. A fost 2-2 pe Arena Națională, pe 21 iunie. După acel gol au început și negocierile pentru un eventual transfer.

Sergiu Buș este un fotbalist crescut de CFR Cluj și a mai evoluat în România la Alba Iulia, Târgu Mureș, Corona Brașov și Astra Giurgiu. În 2015, Sheffield Wednesday plătea 800.000 de euro pentru a-l achiziționa de la CSKA Sofia. A prins doar zece partide la formația din Anglia, pentru care a marcat un gol și a dat o pasă decisivă. Are șapte selecții și patru goluri la echipa națională de tineret.