Mihai Eminescu este unul dintre geniile culturii românești. Poetul, omul de știință și jurnalistul s-a născut la Botoșani, iar de-al lungul carierei sale parte de foarte multe realizări. Cu toate acestea, nu multă lume știe drama prin care a trecut.
Neuropatologul Vuia a fost cel care a studiat „cazul Eminescu” din punct de vedere medical. Renumitul poet s-a îmbolnăvit grav, din cauza stresului, muncii susținute de la ziar și a neîmplinirilor pe plan personal.
Medicii din ziua de astăzi spun că a suferit de sindrom bipolar, având manii deranjate și depresii crunte. Din anul 1883, atunci când a fost prima dată internat într-un sanatoriu, și până în anul 1889, atunci când a decedat, poetul a trăit cei mai negri ani din viață.
Totul a început pe 28 iunie 1883, atunci când Mihai Eminescu a fost prins de polițiști și băgat într-un sanatoriu, după ce a făcut un scandal monstru la restaurantul Capșa București, acolo unde și-a manifestat dorința de a-l împușca pe regele Carol I.
Începând de atunci, poetul a rămas fără slujba la ziarul „Timpul”, iar restul vieții și-a petrecut fără niciun venit, prin sanatorii și cârciumi. Prima dată ajunsese la sanatoriu pentru tulburări mintale.
”Neavând de lucru, închis c-un alt individ, hrănit rău, precum se obişnuieşte la spitale, şi lăsat în pragul celor mai omorâtoare griji în privinţa viitorului, mi-e frică chiar a-mi plânge soarta, căci şi aceasta ar fi interpretat ca semn de nebunie. (…) Foamea şi demoralizarea, iată cele două stări continue în care petrece, nenorocitul tău amic, M. Eminescu”, îi scria Eminescu, unui bun prieten, Chibici Revneanu
Cei mai grei ani din viața poetului au avut loc la Iași, după anul 1884. Aici a încercat să-și găsească o slujbă, sperând că în capitala Moldovei ar putea găsi un post de revizor școlar. Din păcate, nu a fost cazul.
Trăia din pomană și vânzarea cărților, atunci când avea noroc. Locuia în spații insalubre, într-o șură hanului Bacala din Iași. Lipsa veniturilor și de perspective îi agravau afecțiunile psihice. Doar Ion Creangă și câțiva prieteni din provincie încercau să-l binedispună.
”De vreme ce rezidez într-o hulubărie puţin recomandabilă din orice punct de vedere, e lesne de înteţeles că nu am unde pune lucrurile mele (…) O tristă iarnă mă aşteaptă şi o tristă viaţă”, îi scria Eminescu unui prieten
Eminescu a suplinit timp de un an, însă trăia în aceeași sărăcie, iar munca monotonă și nepotrivită pentru calitățile sale l-au aruncat din nou în depresie, așa că a reluat bețiile. Își petrecea zilele și nopțile prin cele mai rău famate cârciumi.
”Bea fără cumpăt şi, împins de instinct erotic congenital, bântuia cafeurile-chantante pierzând nopţile şi istovind ultimele energii sufleteşti. Lăsa biblioteca cu uşile deschise la voia întâmplării, nu însemna cărţile eliberate în registru şi-şi însuşea garanţiile băneşti pentru cărţi”, scria George Călinescu.
În ultimii ani din viață a fost internat la Bolnița de la Mănăstirea Neamțului. Tot atunci a început tratamentul cu mercur pentru un sifilis inexistent. Conform părerilor unor medici, acest tratament i-a fost fatal. După 6 ani petrecut prin sanatorii, în vara anului 1889, marele poet Mihai Eminescu a decedat într-un spital de boli psihice.