Fasolea pe care s-o alegi pentru rețeta cu ciolan. Secretul care îi schimbă gustul

de: Sabina Anastasia
30 11. 2022

Multe gospodine gătesc, de 1 decembrie, fasole cu ciolan. Această mâncare este considerată a fi simbolul culinar al Zilei Națională. Singura neplăcere adresată de gospodine în cazul rețetei are legătură cu timpul de fierbere al alimentelor. Vestea bună este că poți să scurtezi orele petrecute în bucătărie. Care este fasolea pe care s-o alegi pentru rețeta cu ciolan.

Fasolea pe care s-o alegi pentru rețeta cu ciolan

Fasolea cu ciolan este una dintre cele mai gătite rețete de Ziua Națională a României. Acest fel de mâncare se poate regăsi aproape pe toate mesele de 1 decembrie. Chiar dacă este foarte gustoasă, gospodinelor le este greu să petreacă mult timp în bucătărie pentru a aștepta ca fasolea să fiarbă corespunzător.

Dacă alegi tipul potrivit de fasole pentru mâncarea cu ciolan, va fierbe mult mai rapid. Specialiștii în ale gătitului recomandă să folosim întotdeauna fasole cu bob mic, ușor dulceagă pentru acest preparat. Există și un detaliu de care trebuie să ții cont pentru ca mâncarea să iasă gustoasă.

Secretul care schimbă gustul mâncării are legătură cu modul în care pregătești fasolea pentru a fi gătită. Niciodată nu ar trebui să pui fasolea la fiert, fără a o lăsa la înmuiat înainte. Cel mai bine este să o lași la înmuiat în apă peste noapte. În cel mai rău caz, las-o să stea în apă pentru cel puțin opt ore.

Rețeta de fasole cu ciolan este simplă. Dacă respecți indicațiile de mai jos, nu ar trebui să întâmpini niciun fel de problemă. În continuare, îți vom explica, pas cu pas, cum să gătești fasole cu ciolan pentru masa de 1 decembrie.

Rețetă simplă și rapidă de fasole cu ciolan

Ingrediente:

  • 500 de grame de fasole cu bob mic;
  • două cepe;
  • trei morcovi;
  • un păstârnac;
  • un ardei gras;
  • două roșii;
  • două linguri de ulei;
  • boia dulce;
  • sare;
  • piper;
  • o foaie de dafin;
  • o lingură de bulion;
  • un ciolan afumat.

Mod de preparare:

  1. Se lasă fasolea la înmuiat peste noapte.
  2. Se pune fasolea, a doua zi, la fiert în apă rece.
  3. Se schimbă apa, când fasolea dă în clocot, și se pune din nou la fiert, alături de ciolanul afumat.
  4. Se scoate ciolanul după ce a fiert și se taie în mai multe bucăți.
  5. Se curăță, se spală și se taie legumele cubulețe.
  6. Se călește într-o tigaie cu ulei ceapa, morcovul, păstârnacul și ardeiul gras.
  7. Se adaugă roșiile și se mai lasă legumele pe foc încă cinci minute.
  8. Se adaugă în tigaie bucățile de ciolan afumat, bulionul și condimentele și se lasă mâncarea pe foc încă cinci minute.
  9. Se pune amestecul de legume și ciolan afumat în oala cu fasole fiartă și se mai lasă pe foc încă maximum 15 minute.

Fasolea cu ciolan se servește caldă. O poți consuma cu o lingură de smântână deasupra sau alături de murături. Poftă bună!